Sf.Teofan Zăvorâtul: Duminica 27 după Rusalii
Din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi in anâ€
Sfantul Teofan Zavoratul
Ed. Sophia
Bucuresti, 1999
A douăzeci si şaptea duminică după Cincizecime
[Efes. 6,10-17; Lc. 13,10-17]. O dată cu praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului începe să se cânte „Hristos Se naşte” în vederea pregătirii credincioşilor pentru a întâmpina după cuviinţă praznicul Naşterii lui Hristos. înţelegând tâlcul acestui fapt, poartă-te ca atare. Adânceşte-te în taina întrupării Fiului Unuia-Născut al lui Dumnezeu, suie până la temeiurile ei, care se află în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu privitor la fiinţarea lumii si a omului, priveşte răsfrângerea ei în facerea omului, întâmpină cu bucurie cea dintâi bunavestire a ei, care a avut loc îndată după cădere, urmăreşte cu înţelegere descoperirea ei treptată în proorociile şi preînchipuirile Vechiului Testament; lămureşte-ţi cine şi cum s-a pregătit în Israel, sub înrâurirea dumnezeieştilor rânduieli şi lucrări de îndrumare şi pregătire a poporului ales, pentru primirea lui Dumnezeu întrupat; treci, dacă vrei, dincolo de hotarele poporului lui Dumnezeu, adună acolo razele luminii dumnezeieşti care luminează în întuneric şi închi-puie-ţi câţi aleşi din toate popoarele au ajuns la presentimentul neobişnuitei arătări a dumnezeieştii purtări de grijă pentru oameni. Aceasta va fi o pregătire a minţii; dar iată, vine postul: pregăteşte-te, aşadar, să posteşti, să te mărturiseşti şi să te împărtăşeşti cu Sfintele lui Hristos Taine – aceasta va fi o pregătire lucrătoare şi de viaţă dătătoare. Dacă Domnul îţi va da, ca urmare a acestei pregătiri, să simţi puterea venirii Sale în trup, o vei prăznui nu cu bucurie străină, ci cu bucuria inimii tale.