Duminica 17 dupa Rusalii – Sf. Ioan Gura de Aur

Din PSB 23 – Omilii la Matei
Sfantul Ioan Gura de Aur
Ed. IBMBOR

OMILIA LII

„Si iesind Iisus de acolo, S-a dus in partile Tirului si ale Sidonului.
Si iata o femeie cananeanca, iesinddin hotarele acelea, a strigat catre El, zicind:
„Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rau se indraceste”

 

 

Evanghelistul Marcu spune ca Iisus a intrat intr-o casa, dar n-a putut sa ramina tainuit.
– Dar pentru ce S-a dus Iisus in partile acelea?

– Dupa ce Hristos a desfiintat porunca Vechiului Testament cu pri¬vire la mincaruri, mergind pe aceeasi cale, a deschis si neamurilor usa. Asa si Petru a fost trimis la Corneliu sutasul, dupa ce mai intii primise porunca de a desfiinta legea cu privire la mincaruri.

Dar poate ca cineva m-ar intreba:
– Pentru ce Hristos S-a dus la pagini, cind El a spus ucenicilor Sai: „in calea paginilor sa nu mergeti”?

– Mai intii, aceasta iti raspund, ca Hristos nu era obligat sa indepli¬neasca ceea ce poruncise ucenicilor Sai; in al doilea rind, ca nu S-a dus in partile acelea ca sa predice, lucru pe care si Marcu il lasa sa se inteleaga, cind spune ca S-a ascuns, dar nu S-a putut tainui. Dupa cum nu era in ordinea fireasca a lucrurilor ca Domnul sa nu Se duca sa propovaduiasca mai intii paginilor, tot asa nu era vrednic de iubirea Sa de oameni, ca sa alunge pe cei care se apropiau de El. Daca trebuia sa Se duca dupa cei care fugeau de El, cu atit mai mult nu trebuia sa fuga de cei care se tineau dupa El.

Uita-te cit de mult merita aceasta femeie cananeanca sa i se faca bine! N-a indraznit sa se duca la Ierusalim, ca se temea si se socotea nevrednica. Daca n-ar fi fost aceasta socotinta, s-ar fi dus si la Ierusalim; aceasta se ve¬de si din taria rugamintii ei si din aceea ca a iesit din hotarele ei.

Unii interpreteaza alegoric acest text si spun: Cind a iesit Hristos din Iudeea, atunci a indraznit si Biserica – simbolizata prin aceasta femeie -sa se apropie de Hristos, iesind din hotarele ei. „Uita, spune profetul, poporul tau si casa parintelui tau”.

Hristos a iesit din hotarele Lui, iar femeia din hotarele ei; si asa au putut sa se intilneasca. Ca spune evan¬ghelistul; „Iata, o femeie cananeanca, iesind din hotarele ei”.

Evanghelistul o invinuieste pe femeie, ca sa puna in lumina minunea si ca sa o  laude mai mult. Cind auzi de cananeanca, gindeste-te la popoarele acelea pline de faradelegi, care au rasturnat din temelii legile firii. Aducandu-ti aminte de ele, gindeste-te si la puterea venirii lui Hristos.

Cananeenii au fost scosi din mijlocul iudeilor ca sa nu strice pe iudei; dar ei s-au aratat mai intelepti decit iudeii, ca au iesit din hotarele lor si s-au apropiat de Hristos, pe cind iudeii L-au alungat, desi venise la ei.

Apropiindu-se, dar, femeia de Hristos n-a rostit alte cuvinte decit: „Miluieste-ma!”; si la strigatul ei s-a strins in jur o multime de lume. Si era o priveliste de-ti storcea lacrimi: sa vezi o femeie strigind cu atita sfasiere de inima, sa vezi o mama rugindu-se pentru fiica ei, si fiica ei atit de greu bolnava! Mama nici n-a indraznit sa aduca pe indracita inaintea invatatorului, ci a lasat-o acasa zacind, si ea insasi a venit sa se roage, ii spune numai boala, fara sa mai adauge ceva!

Nu-L trage pe doctor la casa ei, ca omul acela imparatesc, care-I spusese: „Vino si pune mina Ta!”; si: „Coboara inainte de a muri copilul meu!”

Nu, ci povestindu-I neno¬rocirea sa si grozavia bolii, cere mila Stapinului dind drumul la mari stri¬gate. Nu spune: „Miluieste pe fiica mea!”, ci: „Miluieste-rna! Ai mila, Doamne, de mine! Fata mea nu-si da seama de grozavia bolii! Eu sint cea care sufar mii si mii de dureri, ca imi dau seama de grozavia bolii; si stiind-o ma cuprind nebuniile!”

„Iar El nu i-a raspuns nici un cuvint”

Cit de neobisnuita si de ciudata e purtarea Domnului! Pe iudeii cei nerecunoscatori ii miluieste necontenit, pe cei care-L hulesc ii roaga, pe cei care-L ispitesc nu-i paraseste, iar pe aceasta femeie, care alearga la El, care se roaga de El, care I se inchina, care arata atita credinta, desi nu fusese crescuta nici in lege, nici in profeti, pe aceasta n-o invredniceste nici cu un raspuns! Pe care om nu 1-ar fi scandalizat cind ar fi vazut ca Hristos Se poarta cu o femeie cu totul altfel decit I se dusese vestea?

 

Se zvonise, doar, ca strabatea satele si vindeca pe bolnavi! Pe cananeanca insa o respinge, desi ea venise la Dinsul! Pe care om nu 1-ar fi induiosat boala fetei, rugamintea mamei facuta pentru fiica ei atit de greu bolnava? Nu s-a apropiat de Domnul ca una ce, era vrednica sau ca una care cerea ce i se cuvenea, ci se ruga sa fie miluita, isi istorisea numai nenorocirea ei; si nici asa Hristos n-a invrednicit-o cu un raspuns!

Poate ca multi din cei ce au auzit-o s-au scandalizat! Cananeanca nu s-a scandalizat. Dar pentru ce vorbesc de cei care au auzit-o? Cred ca chiar ucenicii au suferit pentru nenorocirea femeii, ca s-auintristat. Dar cu toate ca s au tulburat , totusi n-au indraznitsa-I spuna: „Miluieste-o”, ci

„Apropiindu-se ucenicii Lui il rugau, zicind: „Slobozeste-o ca striga urma noastra””

De multe ori si noi spunem contrariul ca sa convingem pe cineva. Hristos insa le-a raspuns:  „Nu sint trimis decit catre oile cele pierdute ale casei lui Israel”.

II

Ce-a facut femeia cind a auzit aceste cuvinte? A tacut si a plecat? A renuntat de a mai starui cu atita rivna? Deloc! Ci a staruit mai mult! Noi nu facem asa, ci, cind nu dobindim ce cerem, incetam de a ne ruga, cind ar trebui tocmai pentru aceasta sa staruim mai mult! Si totusi pe care om nu l-ar fi descurajat cuvintele rostite atunci de Hristos? Ar fi fost de ajuns sa  duca la deznadejde pe cananeanca numai tacerea Domnului, cu atit mai mult un astfel de raspuns! A dus-o la o deznadejde nespus de mare si faptul ca a vazut ca o data cu ea sint refuzati si mijlocitorii ei, dar si aceea ca a auzit ca nu i se poate implini cererea. Totusi femeia n-a deznadajduit; si cind a vazut ca mijlocitorii ei n-au nici o putere, s-a folosit de o nerusinare vrednica de lauda.

Mai inainte nici nu indraznea sa vina in fata lui Iisus, ca ucenicii spusesera despre ea: „Striga in urma noastra!”. Si tocmai cind ar fi trebuit sa plece, deznadajduita, tocmai atunci femeia vine mai aproape si I se inchina zicind:
„Doamne, ajuta-mi!”

– Ce inseamna asta, femeie? Ai mai multa indraznire decit apostolii? Ai, oare, mai multa putere?

– N-am deloc nici indraznire, nici putere, ci chiar sint plina de rusine! Dar indraznirea aceasta nerusinata I-o pun in fata in loc de rugaciune. Poate va avea mila de indraznirea mea!

-  Pentru ce faci asta? N-ai auzit ca a spus: „Nu sint trimis decat pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel?”

– Am auzit, raspunde femeia. Dar El este Domn. De aceea nu i-spus: „Roaga-Te pentru mine! Cere pentru mine ajutor de la Dumnzeu!, ci: „Ajuta-ma!”

-  Ce-a facut Hristos?

– Nu S-a multumit cu ce a spus, ci isi prelungeste mai departe refzul, spunind:

„Nu este bine sa iei plinea copiilor si sa o dai cateilor!”

Cind a invrednicit-o cu un raspuns, atunci a ranit-o mai mult decit cu tacerea. Acum Domnul nu mai arunca vina pe altcineva, nici nu mai spune: „Nu sint trimis”, ci cu cit femeia isi intarea rugaciunea, cu atit si Hristos isi intareste refuzul. Pe iudei nu-i mai numeste oi, ci copii, iar pe ea catelus.

-  Ce face femeia?

– Isi tocmeste apararea, slujindu-se tocmai de cuvintele Domnului. „Chiar daca sint un catelus, spune cananeanca, nu sint o straina!”

Pe buna dreptate spunea Hristos: „Spre judecata am venit!” Cananeanca filozofeaza; rabda si crede, desi e ocarita; iudeii, desi sint tamaduiti si cinstiti, il rasplatesc cu cele potrivnice.

„Stiu si eu, Doamne, spune femeia, stiu ca hrana este trebuincioasa copiilor; dar nici eu nu sint oprita, desi sint un catelus. Daca nu mi-i ingaduit sa maninc, atunci nu mi-i ingaduit sa maninc nici firimiturile. Dar daca trebuie sa maninc si eu cit de putin, atunci nici nu pot fi oprita chiar daca sint un catelus. Da, sint un catelus! Dar tocmai aceasta ma face sa am parte si eu de mincare!”.

Pentru aceasta o tot amina Hristos! Stia ca are sa graiasca asa! Pentru aceasta i-a refuzat darul, ca sa-si arate filozofia ei. Daca n-ar fi voit s-o ajute, n-ar fi ajutat-o nici mai tirziu si nici n-ar fi refuzat-o iarasi. Hristos a facut acum ceea ce facuse mai inainte cu sutasul cind i-a spus: „Venind il voi vindeca”, ca sa aflam credinta sutasului si sa-1 auzim spunind: „Nu sint vrednic sa intri sub acoperamintul meu”; ceea ce facuse cu femeia cu scurgere de singe cind i-a spus: „Am simtit puterea ce a iesit din Mine”, ca sa-i faca cunoscuta credinta ei; ceea ce facuse cu samarineanca, pentru a arata ca nu se departeaza de El, desi o mustra.

Tot asa si acum. Hristos nu voia sa ramina ascunsa virtutea femeii. Deci n-a spus cuvintele acelea ca s-o ocarasca, ci ca s-o atraga si sa descopere comoara ascunsa in ea.

Tu vezi-mi si smerenia cananeencii, pe linga credinta ei! Hristos i-a numit pe iudei „copii”; cananeanca nu s-a multumit cu atita, ci i-a numit „domni”. Atit de putin s-a suparat de laudele aduse altora, ca a spus:

” Ca si  cateii maninca din firimiturile ce cad de la masa domnilor lor”.

Ai vazut intelepciunea femeii, ca nici n-a indraznit sa-L contrazica, nici n-au durut-o laudele aduse altora si nici n-a revoltat-o ocara? Ai vazut ce suflet tare? Hristos ii spune: „Nu este bine”, iar ea raspunde: ” Da Doamne!” Hristos ii numeste pe iudei „copii”, iar ea „domni”; Hristos a numit-o catelus, iar ea si-a adaugat si ce fac catelusii. Ai vazut smerenia ei? Asculta acum si laudarosenia iudeilor! „Sintem saminta lui Avraam si n-am fost robi nimanui niciodata”; si: „Din Dumnezeu sintem nascuti”. Cananeanca nu graieste asa, ci se numeste pe ea insasi catelus, iar pe aceia domni. De aceea a si ajuns printre fii.

-    Ce face Hristos?

-    Ii raspunde:
„O, femeie, mare este credinta ta!”

Aceasta a fost pricina ca Hristos a tot aminat-o, ca sa-i dea prilejul sa rosteasca aceste cuvinte, ca sa incununeze pe femeie.

„Fie tie precum voiesti!”

Cu alte cuvinte Hristos ii spune asa: „Credinta ta, femeie, poate savarsi lucruri mai mari decit acestea! Dar fie tie precum voiesti!”. Cuvintele acestea ale lui Hristos sint inrudite cu cuvintele acelea prin care a a spus: „Sa se faca cerul si s-a facut”.

„Si s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela”.

Ai vazut ca si cananeanca a contribuit nu putin la vindecarea fiicei sale? De aceea nici Hristos n-a spus: „Sa se vindece fiica ta”! ci: „Mare este credinta ta! Fie tie precum voiesti!”, ca sa afli ca aceste cuvinte nu s-au spus la intimplare, nici nu sint o linguseala, ci ca mare era puterea credintei ei. Hristos i-a dat incredintarea si proba invederata a spuselor Lui prin desfasurarea lucrurilor; ca fiica ei s-a tamaduit indata.

III

Uita-mi-te insa ca apostolii au fost biruiti, n-au reusit nimic, iar femeia a reusit! Atit de puternica este rugaciunea staruitoarei!

Hristos vrea ca pentru nevoile noastre sa ne rugam mai degraba noi insine decit altii pentru noi.

Da, apostolii aveau mare indraznire, dar cananeanca a aratat mare staruinta. Prin cele facute, Hristos a justificat fata de ucenicii Sai pricina aminarii si a aratat ca pe buna dreptate n-a indeplinit rugamintea lor.

„Si plecind Iisus de acolo, a venit linga Marea Galileii; si suindu-Se in munte a sezut acolo. Si au venit la El multimi multe,, avind cu ei schiopi, orbi, ciungi, muti. Si i-au aruncat pe ei la picioarele Lui; si i-a vindecat pe ei, incit multimile se mirau vazindpe muti graind, pe ciungi sanatosi, pe schiopi umblind si pe orbi vazind si slaveau pe Dumnezeul lui Israel”.

Uneori Hristos merge El la bolnavi; alteori sta si asteapta pe bolnavi si lasa ca schiopii sa se urce pe munte. Acum bolnavii nu se mai ating de hainele Lui; isi facusera o idee mai mare despre El si de aceea se arunca la picioarele Lui. Bolnavii isi arata in doua chipuri credinta: si prin aceea ca se urca in munte, cu toate ca sint schiopi, si prin aceea ca nu mai au nevoie de altceva decit numai sa se arunce la picioarele Lui. Si era minune mare si nemaiintilnita sa vezi pe cei purtati pe targi umblind pe picioarele lor si pe cei orbi ca nu mai au nevoie de calauze! Pe toti i-a uimit si multimea celor vindecati si usurinta vindecarii.

Ai vazut ca pe fiica cananeencii a vindecat-o cu atita zabava, pe cind pe acestia indata? Nu pentru ca acestia erau mai buni decit cananeanca, ci pentru ca femeia aceea era mai credincioasa decit acestia. Pe femeie o amina, zaboveste, ca sa scoata la lumina taria credintei ei; pe acestia insa ii vindeca indata, ca sa inchida gura necredinciosilor iudei si ca sa le curme orice cuvint de aparare.

Cu cit cineva primeste mai multe binefaceri, cu atit merita mai mult pedepsit daca se poarta cu nerecunostinta, ca nu s-a facut mai bun, desi a fost cinstit .

De aceea si bogatii, pentru ca sint rai sint pedepsiti mai mult decit cei saraci, pentru ca sint mai rai, ca n-au ajuns blinzi si milosi, desi au avut totul din belsug. Sa nu-mi spui ca bogatii au facut milostenie! Nu vor scapa de pedeapsa daca nu vor face milostenie pe masura avutiei lor.

Milostenia nu trebuie judecata cu masura datului, ci cu slobozenia inimii.

Daca sint pedepsiti chiar cei care n-au facut milostenie pe masura avutiei lor, apoi cu  mult mai mult vor fi pedepsiti cei care se dau in vant dupa cele de prisos, cei care–si cladesc case cu trei si patru etaje dar dispretuiesc pe cei flaminzi, cei care se ingrijesc de adunatul  banilor , dar nu se ingrijesc deloc de milostenie.

Dar, pentru ca a venit vorba de milostenie, haide sa reluam astazi cuvintul acela despre milostenie inceput acum trei zile, pe care 1-am lasat neterminat.

Va amintiti ca atunci cind am vorbit despre luxul incaltamintelor, despre truda aceea zadarnica si despre ticalosenia tinerilor, pornisem de la milostenie si am ajuns sa vorbesc de pacatele legate de lux.

Ce spuneam atunci? Va spuneam ca milostenia este o meserie care-si are atelierul in cer, iar Dascalul acestei meserii nu-i un om, ci Dumnezeu. Apoi, cautind sa arat ce insusiri trebuie sa indeplineasca o meserie ca sa numita meserie, am ajuns sa vorbesc de acele meserii care nu-s : meserii, ci truda zadarnica; sint meserii rele, intre care am amintit seria aceasta a facerii incaltamintelor de lux.

Va aduceti aminte? Ei sa reluam azi cele spuse atunci si sa aratam ca milostenia este o meserie, si cea mai buna din toate meseriile. Daca rostul unei meserii este de a folosi la ceva si daca nimic nu-i mai folositor decit milostenia, atunci e vadit ca milostenia este o meserie si cea mai buna din toate.

Milostenia nu ne face incaltaminte, nu ne tese haine, nu ne zideste case de lut, ci ne prilejuieste viata vesnica, ne smulge din miinile mortii, ne face straluciti si in viata aceasta si in cealalta, ne zideste case in acele  locuinte  vesnice.  

Milostenia  nu  lasa  sa ni  se  stinga candelele, nici nu ne lasa sa ne aratam la nunta cu haine murdare, ci le spala si le face mai curate ca zapada. „De vor fi pacatele voastre rosii ca purpura, ca zapada le voi inalbi”.

Milostenia nu ne lasa sa cadem acolo unde a cazut bogatul cel nemilostiv, nici sa auzim acele infricosatoare ite, ci ne calauzeste in sinul lui Avraam.

Fiecare din meseriile de pe lumea aceasta are un scop. De pilda plugaria are scopul de a ne hrani; tesatoria, de a ne imbraca; dar, mai bine spus, nici aceasta, ca nici o meserie nu-si poate indeplini scopul sau.

IV

Si daca vreti, sa cercetam intii plugaria. N-ar exista meseria de plugar daca n-ar exista meseria de fierar, ca sa imprumute de la ea tirnacopul, fierul de plug, secera, securea si altele multe; daca n-ar exista meseria de timplar, ca sa faca carul de plug, sa faca jugul, sa faca carul pentru treieratul spicelor; daca n-ar exista meseria de curelar, ca sa faca curele; daca n-ar exista meseria de zidar, ca sa zideasca grajd pentru boii care ara si case pentru muncitorii cimpului; daca n-ar exista meseria de taietor de lemne, ca sa taie lemnele; si, in sfirsit, daca n-ar exista meseria de brutar.

Tot asa si cu meseria de tesator; cind vrea sa faca ceva cheama si multe alte meserii linga ea, ca s-o ajute in ce are de lucru; daca cele¬lalte meserii nu-i vin in ajutor si nu-i intind mina, sta si nu face nimic. Fie¬care meserie deci are nevoie de o alta meserie. Milostenia insa n-are nevoie de nimic, ci numai de vointa.

Daca-mi spui ca are nevoie de bani, de case, de haine, de incaltaminte, iti spun si eu: citeste cuvintele lui Hristos pe care le-a spus despre vaduva si pune capat nelinistii tale! Esti foarte sarac? Daca arunci doi bani ca si vaduva aceea, ai savirsit totul! Daca dai celui flamind o bucata de piine neagra, singura pe care o ai, ai implinit scopul acestei meserii. Sa imbratisam, dar, aceasta stiinta si s-o punem in practica ! E mai bine sa stim aceasta meserie decit sa fim impa¬rati, decit sa purtam pe cap coroana.

Meseria aceasta nu are numai insusirea de a nu avea nevoie de alte meserii, ci mai are si o alta calitate: savirseste multe si felurite lucruri: zideste case, care ramin vesnic in ceruri; ii invata pe cei care o savirsesc cum sa scape de moartea cea nemuritoare; daruieste comori, care nu se termina niciodata, pe care nu i le atinge nici o paguba, nici furii, nici moliile, nici rugina, nici timpul.

Daca cineva te-ar invata numai atita, ca sa-ti feresti griul de paguba, ce n-ai da ca sa-ti poti pastra griul nevatamat ani indelungati? Dar iata ca meseria; aceasta, milostenia, nu te invata numai despre pastrarea griului, ci despre pastrarea tuturor avutiilor tale. Te invata cum pot ramine neluate si averile tale si sufletul tau si trupul tau.

Dar pentru ce e nevoie sa-ti spun cu de-amanuntul toate faptele mari ale acestei meserii?
Ea te invata cum sa fii asemenea cu Dumnezeu, capul tuturor bunatatilor.

Vezi, dar, ca meseria aceasta nu savirseste numai un singur lucru, ci multe? Fara sa aiba nevoie de ajutorul altei meserii, ne zideste case, ne tese haine, ne aduna comori nejefuite, ne face biruitori asupra mortii, ne face stapini pe diavoli, ne face asemenea lui Dumnezeu! Care meserie poate fi mai folositoare ca aceasta meserie? Celelalte meserii, in afara de cele spuse, marginesc la viata de aici; cind se imbolnavesc meseriasii, meseriile inceteaza de a mai fi; lucrurile pe care le fac meseriile nu pot dura vreme; apoi au nevoie de osteneala, de mult timp si de altele nenumarate; milostenia insa se arata mai ales atunci cind lumea aceasta a trecut; cind murim, atunci mai ales straluceste si arata lucrurile facute de ea; n-are nevoie nici de timp, nici de oboseala, nici de vreo alta munca grea, ce va sa fie si niciodata nu te paraseste.

Meseria aceasta te face mai puternic decit sofistii si retorii; cei care stralucesc in aceste meserii au o multime de oameni care ii invidiaza; dar cei care stralucesc in meseria sta au o multime de oameni care se roaga pentru ei.

Sofistii si retorii stau inaintea scaunului de judecata omenesc si iau apararea celor nedreptatiti, iar adeseori apara chiar pe facatorii de rele; meseria aceasta sta insa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos; si nu face numai meseria de aparator, ci indupleca chiar pe Judecator sa fie de partea celui judecat si sa-1 achite.

Sa fi facut mii de pacate, te incununeaza si te lauda. Ca spune Hristos: „Dati milostenie si toate vor fi curate”. Dar pentru ce vorbesc eu de cele de pe lumea cealalta? Acum, pe lumea aceasta, daca am intreba pe oameni ce prefera sa fie pe pamint: multi sofisti si retori sau multi oameni milostivi si filantropi, am vedea ca toti ar prefera sa fie multi oameni milostivi si filantropi. Si pe buna dreptate.

Desfiinteaza oratoria de pe pamint, si viata nu se va vatama cu nimic.Viata a existat multa vreme inainte de a fi oratoria; dar daca desfiintezi milostenia, toate se duc si pier. Si dupa cum n-ar mai fi cu putinta sa mearga corabiile pe mare daca s-ar darima porturile si locurile de ancorat, tot asa nici viata aceasta n-ar mai fi cu putinta sa se mentina daca ai desfiinta milostenia, iertarea, iubirea de oameni.

V

Din pricina aceasta Dumnezeu n-a lasat milostenia numai pe seama ratiunii, ci multe parti ale ei le-a pus sub tirania legilor naturii. Potrivit acestor legi, parintii miluiesc pe copii, copiii, pe parinti. Legile acestea stapinesc nu numai pe oameni, ci si pe animalele necuvintatoare. Potrivit acestor legi se fac legaturile intre frati, intre rude, intre necunoscuti, in sfarsit legaturile de la om la om. Sintem inclinati din fire spre milostenie.

Aceasta ne face sa ne revoltam cind oamenilor li se face nedreptate, sa ni se zbata inima cind vedem ca cineva este ucis; si plingem cind vedem pe cineva indurerat.

Pentru ca Dumnezeu vrea tare mult sa se faca lucrul acesta, a poruncit naturii sa contribuie si ea mult la savirsirea milosteniei. Pentru aceasta Dumnezeu ne arata ca tine nespus de mult la milostenie.

Gindindu-ne, dar, la toate acestea sa ne ducem noi insine la scoala milosteniei si sa ducem si pe copiii si cunoscutii nostri, inainte de alte lucruri omul sa invete sa miluiasca.     Pentru ca a milui inseamna a fi om.

Mare si cinstit lucru este omul milostiv.

Daca nu esti milostiv, ai incetat de a fi om!

Milostenia ne face intelepti. Pentru ce te minunezi cind spun ca a milui inseamna a fi om? Spun inca ceva mai mult: A milui inseamna a fi Dumnezeu.

„Fiti milostivi, spune Hristos, ca si Tatal vostru”.

Sa invatam, dar, sa fim milostivi pentru toate aceste pricini, dar mai cu seama pentru ca si noi avem nevoie de multa mila. Sa nu socotim ca traim, atita vreme cit nu facem milostenie. Iar cind spun milostenie  ma gindesc la milostenia aceea facuta din averi nepatate de jaf si nedrep-tate. Daca cel care se ingrijeste numai de el din averile lui si nu da altuia nimic, nu-i milostiv, cum poate fi milostiv acela care ia averile si dreptu¬rile altora, chiar daca ar face cu ele mii de milostenii?

Daca e o neomenie sa te folosesti numai tu din averile tale, apoi cu mult mai mare neomenie este sa le iei pe ale altora. Daca Dumnezeu pedepseste chiar pe cei care nu si-au agonisit averile prin jaf si nedreptate, pentru ca n-au facut milostenie, apoi cu mult mai mult pe cei care au luat averile altora.

Sa nu-mi spui ca a nedreptatit pe unul, dar a miluit pe altul! Asta e groza¬via. Ar trebui ca nedreptatitul sa fie si cel miluit. Asa insa ranesti pe unii si-i vindeci pe altii pe care nu i-ai ranit, cind ar trebui sa vindeci pe cei pe care i-ai ranit; dar, mai bine spus, nici n-ar fi trebuit sa ranesti.

Filantrop nu-i acela care raneste intai, si apoi vindeca, ci cel care vindeca pe cei raniti.

Vindeca, dar, mai intii ranile facute de tine si apoi pe cele facute de altii.

Dar, mai bine spus, nici nu rani, nici nu dobori pe nimeni la pamint-asta este treaba jucatorilor de la intrecerile atletice -, ci ridica pe cei doboriti la pamint. Nu este cu putinta sa vindeci raul savirsit de jaf si nedreptate cu aceeasi masura de milostenie. Daca ai rapit unuia un obol, nu trebuie sa faci milostenie cu un obol ca sa stirpesti rana jafului, ci cu un talant. De aceea hotul trebuie sa dea impatrit de cit a luat; rapitorul insa e mai rau decit hotul. Daca hotul trebuie sa dea impatrit decit a luat, apoi rapitorul trebuie sa dea inzecit si chiar cu mult mai mult.

Ce bine ar fi daca chiar asa ar putea capata iertare pentru nedreptatea savirsita; dar nici atunci nu va primi plata pentru milostenia sa. De aceea Zaheu spu¬nea: „De am napastuit pe cineva, intorc impatrit si voi da saracilor jumatate din averile mele”.

Daca in timpul legii vechi trebuia sa intorci impatrit, apoi cu mult mai mult pe timpul harului; daca hotul trebuie sa intoarca, apoi cu mult mai mult rapitorul. Rapitorul in afara de paguba mai aduce si ocara celui jefuit. Deci daca ai intoarce de o suta de ori cit ai rapit, tot n-ai intors tot. Vezi, dar, ca nu in zadar spuneam: Daca ai rapit unuia un obol si-i intorci un talant, abia daca poti tamadui rana facuta. Daca asa abia poti tamadui rana, cum te vei apara inaintea lui Dumnezeu cind strici rinduiala, cind rapesti averi intregi si dai putin, si nici acelora pe care i-ai jefuit, ci altora in locul acelora?

Ce iertare mai poti avea? Ce nadejde de mantuire? Vrei sa stii cit de mare rau faci cind miluiesti asa? Asculta ce Scriptura: „Cel care aduce jertfa din averea saracilor este ca acela ce omoara pe fiu inaintea tatalui lui”.

Sa plecam, dar, de la biserica scriind in mintea noastra aceasta amenintare; s-o scriem pe ziduri, pe miini; s-o scriem in constiinta noastra; s-o scriem pretutindenea, pentru ca teama sa ne creasca in asa masura in sufletul nostru incit sa ne impiedice miinile de a infige in fiecare zi cutitul in semenii nostri. Ca rapirea bunurilor si drepturilor altora este mai grozava decit uciderea, pentru ca rapirea ia viata celui sarac incetul cu incetul.

Ca sa ne curatim deci de miasma aceasta, sa ne gindim si noi la toate acestea si sa le spunem si altora. Asa vom avea mai multa tragere de inima spre milostenie, vom primi pentru milostenia noastra rasplatile cuvenite si ne vom bucura si de bunatatile cele vesnice, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.