Sf.Teofilact al Bulgariei_Duminica orbului din naştere

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Teofilact al Bulgariei

Capitolul 9

1-3.”Åži trecând, a văzut pre un orb din naştere, şi l-au întrebat pre el ucenicii lui: Rabbi, cine a greşit, acesta, sau părinţii lui, de s-a născut Orb? Răspuns-a Iisus: Nici acesta n-a greşit, nici părinţii lui, de s-a născut Orb”.

Iese Domnul din Biserică, mâniei iudeilor oarecarea potolire meşteşugind, şi spre tămăduirea Orbului se întoarce, prin semnul acesta asprimea lor şi neplecarea domolindu-o, măcar că nimic nu se foloseau.

Intru aceeaşi dată încă arătându-le lor, că nu în zadar, nici fălindu-se, a zis aceasta: „Mai nainte de a se face Avraam, Eu sunt”. Că iată minune face, care nimeni niciodată mai nainte n-a făcut. Că deşi a deschis cineva Ochii ai vreunui Orb, dară nu Orb din naştere. Arătat este dară, cum că cela Ce este Dumnezeu, şi este mai nainte de Avraam, face aceasta, care din veac încă nu s-a făcut.

Åži într-adins a venit El la cel Orb, nu acela la Dânsul. Pentru aceasta şi ucenicii văzându-L pe El că cu luare aminte caută la cel Orb, Il întreabă: „Cine a greşit, acesta, sau părinţii lui, de s-a născut Orb?”

Åži se vede întrebarea că este cu greşeală, căci cum ar fi greşit acesta mai nainte de a se naşte? Că nu au primit cu adevărat apostolii bârfelile Elinilor, cum că sufletul mai nainte de trup în altă lume petrecând, păcătuieşte, apoi aşa ca cu o muncă oarecarea se pedepseşte cu această pogorâre în trup. Că pescari fiind ei, nici au auzit ceva de acest fel, pentru că acestea erau dogme ale filozofilor. Se vede dară că întrebarea este fără de socoteală, dar însă nu la cel ce ia aminte.

Că învaţă-te: Apostolii auzind pe Hristos către slăbănogul zicând: „Iată că te făcuşi sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău” (Ioan 5), după ce au văzut pe Orb nu se pricep, şi ca cum unele ca acestea ar fi zis: Fie, acela pentru păcate s-a slăbănogii, dară pentru acesta ce vei zice? El a greşit? Dară nu este cu putinţă a zice, fiindcă din naştere este Orb. Dară părinţii lui? Dar nici aceasta. Că fiu pentru tată nu se munceşte.

Deci nu atâta întrebând, cât nepricepându-se, grăiesc ei acestea. Iar Domnul dezlegând nepriceperea lor, zice: „Nici acesta n-a greşit”, căci cum ar fi greşit, mai nainte de a se naşte? Nici părinţii lui.

Åži nu ca să-i arate pe ei fără de păcate a zis aceasta, că nu aşa simplu a zis: „Că nu au greşit părinţii”, ci a adaus: „De s-a născut Orb”. Că au greşit părinţii lui, dară nu de acolo este Orbirea acestuia.

Că nu este cu dreptate a pune păcatele părinţilor peste fiii cei ce n-au făcut nici o nedreptate. Åži aceasta Dumnezeu o arată prin Iezechiel învăţând, aşa zicând: „Nu va mai fi pilda aceasta, carea se zice: Părinţii au mâncat aguridă, si dinţii fiilor s-au strepezit” (Iez. 18,2-3). Legiueşte încă şi Moisi: „Nu va muri tată pentru fiu” (Deut. 24)

Dar ce, zice, este scris: „Carele dau păcatele părinţilor pe feciori până la al treilea şi al patrulea neam” (Ieşire 20)?

Deci este cu putinţă a zice: întâi, adică că nici este de obşte această hotărâre, nici pentru toţi s-a zis, ci numai pentru cei ce au ieşit din Egipt, apoi socoteşte şi înţelegerea hotărârii, că nu aceasta zice, că pentru cele ce au greşit părinţii se muncesc feciorii, ci cum că păcatele părinţilor, adică, muncile cele pentru păcate se vor da şi fiilor lor, ca celora ce cele asemenea au greşit. Căci ca să nu socotească cei ce au ieşit din Egipt, cum că măcar deşi mai rele decât părinţii lor vor greşi, nu cu aceleaşi se vor munci, zice, că nu aşa va fi, ci păcatele părinţilor, adică certările şi peste voi vor veni, pentru că nu v-aţi făcut mai buni, ci aceleaşi, sau şi mai rele aţi greşit.

Iară de vezi de multe ori şi prunci răpindu-se, ca cum pentru pedeapsa părinţilor, însă să ştii, că pentru iubirea de oameni Dumnezeu mai nainte îi răpeşte pe ei din viaţă, ca nu trăind mai răi decât părinţii să se facă, şi spre răul sufletelor lor sau şi al altora multora să vieţuiască.

Ci acestea, adică adâncul Dumnezeieştilor judecăţi la Sine le-a ascuns, iară noi către cele ce urmează de aicea înainte să purcedem.

4,5.”Ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu întru el. Mie mi se cade să lucrez lucrurile Celuia ce m-a trimis, până este ziuă, că vine noaptea, când nimenea nu poate să lucreze. Cât sunt în lume, lumină sunt lumii”.

Iată iarăşi altă nedumerire, că ar fi întrebat cineva, cum a zis aceasta; că nedreptate a pătimit omul de s-a lipsit de lumină, „ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu?” Dară întru alt chip nu era cu putinţă să se arate acestea? Åži care nedreptate te-ai nedreptăţit, o, omule? De lumină, zice, lipsindu-mă.

Åži ce vătămare este dintru a fi lipsit de lumina cea simţită?

Că împotrivă mai vârtos i s-a făcut bine, fiindcă împreună cu vederea cea trupească s-a luminat şi la ochii sufletului, şi aşa spre bine i s-a întâmplat lui Orbirea, fiindcă prin vindecare a cunoscut pe Soarele dreptăţii Cel adevărat. Deci nu s-a nedreptăţit Orbul, ci facere de bine a primit.

Apoi şi aceasta să ştii tot cel ce cerci cele Dumnezeieşti, că aceste părticele de cuvânt la Greci:”şi”, iară la noi: „Ca” la Scriptură, în multe locuri, nu sunt puse, ca să arate pricină, ci întâmplare, precum cea de la David: „Ca să Te îndreptezi întru cuvintele tale” (Psalm 50).

Că nu pentru aceasta a greşit David, ca să se îndrepteze Dumnezeu, ci din întâmplare greşind David, a urmat de a se îndrepta Dumnezeu. Căci când Dumnezeu atâta i-a dat lui, câte nu era el vrednic a le lua, iar el a călcat Porunca lui Dumnezeu, şi ucidere a făcut peste preacurvie, şi împărăţia rău o a iconomisit spre lepădarea de Dumnezeu, ce altă din întâmplare urmează? Fără numai aceasta cu adevărat, că judecându-se Dumnezeu şi vorbind cu David, să se îndrepteze, şi biruitor să se arate, osândindu-se împăratul.

Că de la Cel Ce luase el împărăţia, de ale Aceluia legi s-a lepădat, pentru însăşi aceasta, că era împărat. Căci de ar fi fost om prost, n-ar fi putut acele două răutăţi aşa de lesne să le facă. Vezi că aceasta, adică „Ca să Te îndreptezi” nu este pusă spre arătare de pricină, ci de întâmplare? Åži nenumărate de acest fel şi la Apostolul vei afla, precum şi la Trimiterea cea către Romanii (Rom. 1). Că ce este cunoscut al lui Dumnezeu, arătat este întru elini, ca să fie ei fără de răspuns, măcar că nu pentru aceasta a dat Dumnezeu Elinilor cunoştinţa, ca să fie ei fără de răspuns când greşesc. Că El a dat-o, ca să nu greşească, apoi fiindcă au greşit, din întâmplare li s-a făcut lor cunoştinţa spre a fi ei fără de răspuns.

Åži iarăşi: „Legea a intrat ca să se înmulţească greşala” (Romani 5); măcar că nu pentru aceasta s-a dat, ci ca mai mult să se oprească păcatul. Dar fiindcă n-au vrut să-l oprească pe acesta cei ce au primit Legea, li s-a făcut lor Legea spre înmulţirea păcatului. Că mai mult li s-a socotit lor şi mai mare păcatul, pentru că şi Legea având păcătuiau.

Aşa dară şi aicea aceasta ce zice: „Ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu”, nu este pusă ca să arate pricină, ci întâmplare, că a urmat din vindecarea Orbului, a Se slăvi Dumnezeu.

Că precum de multe ori un ziditor oarecare al casei o parte a isprăvit-o, iară alta o a lăsat neisprăvită, că dacă cândva nu-l va crede cineva pe dânsul că el este cel ce a zidit partea aceea, să poată prin a zidi şi pe cealaltă parte ce este neisprăvită să arate, că şi al aceleia ce s-a zidit mai nainte el este meşterul, aşa şi Iisus Dumnezeul nostru mădularele cele vătămate vindecându-le, şi aşezându-le întru cea după fire, arată că El este făcătorul şi al celorlalte mădulări.

Åži zicând: „Ca să se arate slava lui Dumnezeu” pentru Sineşi zice, nu pentru Tatăl. Că slava Aceluia arătată era, iară a Sa trebuia să se arate, şi cum că El este Cel ce dintru început a făcut pe om.

Åži cu adevărat nu mică slavă este aceasta, adică a se arăta; că acesta Ce acum S-a arătat om, a zidit întru început pe om ca Cela Ce este Dumnezeu. Iară cum că pentru Sineşi zice aceasta, ascultă pe cele ce urmează; că aduce pe urmă: „Mie Mi se cade să lucrez lucrurile Celuia Ce M-a trimis”. „Mie”, zice, Mi se cade să Mă arăt pe Sinemi, şi să fac lucruri care pot să Mă dovedească, că aceleaşi fac care şi Tatăl. Vezi că n-a zis: Acest fel de lucruri ce fel face Tatăl, Mi se cade şi Mie să lucrez, ci însuşi acelea care face Tatăl. Că Mi se cade Mie, zice, să lucrez însuşi lucrurile acelea care face Cela Ce M-a trimis.

Åži acestea Mi se cade Mie să le lucrez, „Până este ziuă”, adică până stă viaţa aceasta de acum şi pot să creadă întru Mine oamenii. Fiindcă vine noaptea, când nimenea nu poate să lucreze, adică să creadă; că „lucru” pe credinţă o numeşte, în veacul cel ce va să fie, nimenea nu poate să creadă.

Åži „ziuă” este viaţa aceasta de acum, pentru că putem ca ziua să lucrăm, măcar că Pavel „noapte” pe aceasta o numeşte (Romani 13), şi pentru că nu se ştiu aicea cei ce sau bunătate sau răutate lucrează, şi către însemnarea luminii celei ce va să strălucească peste drepţi, iară noapte ceea ce va să fie, pentru că acolo nimenea nu poate să lucreze, măcar că Pavel „ziuă” o zice pe aceea, pentru arătarea luminii drepţilor, şi descoperirea lucrurilor fiecăruia ce au făcut în viaţă.

Drept aceea în veacul ce va să fie credinţă nu este, ci şi de voie şi fără de voie vor asculta.

Deci „Când sunt în Lume Lumină sunt lumii”, căci prin învăţătură şi arătarea minunilor luminez sufletele, pentru aceasta mi se cade Mie şi acum să luminez suflete ale multora, prin a vindeca pe Orbul, şi a-i lumina lui luminile Ochilor. Că de vreme ce sunt Lumină, Mi se cade Mie şi simţitor şi Duhovniceşte să luminez.

6,7.”Acestea zicând, a scuipat jos, şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tina preste Ochii orbului, şi i-a zis lui: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (ce se tâlcuieşte Trimis). Deci s-a dus, şi s-a spălat, şi a venit văzând”.

Grăind acestea Iisus, n-a stătut, zice, până la graiuri, ci si lucrul a adaus. Că „a scuipat jos, şi Tină făcând, a uns Ochii Orbului, arătând prin taină, că El este cel Ce si pe Adam din tină l-a făcut. Că a zice, cum că Eu sunt Cel ce am făcut pe Adam, greu se părea ascultătorilor, iară prin lucru arătându-se aceasta, nu li se mai arăta împotrivă. Pentru aceasta şi din tină a făcut Ochii, după chipul acela al zidirii, cu carele şi pe Adam l-a zidit.

Åži nu numai a format Ochii, nici numai i-a deschis, ci şi a vedea le-a dăruit, care este semn că şi sufletul i l-a insuflat în Adam. Că sufletul nelucrând, Ochiul măcar de ar fi şi întreg, nu va putea vedea vreodinioară.

Iară scuipat foloseşte la vedere, ca de vreme ce vrea să-l trimită pe el la Siloam, să nu se socotească minunea la apa izvorului, ci să cunoaştem, cum că puterea ceea ce a ieşit din Gura Lui, aceea şi a formălit, şi a deschis Ochii Lui, pentru aceasta a scuipat jos, şi din Gură a făcut Tină.

Apoi ca să nu socoteşti că a pământului, a fost minunea porunceşte să se spele, ca să lepede cu adevărat Tina.

Iară unii zic, că Tina nu a căzut, ci s-a făcut Ochi.

Åži îi porunceşte lui să meargă la Siloam; Una adică, ca să cunoaştem credinţa Orbului, şi cum era de ascultător, că n-a gândit: dacă cu adevărat Tina este şi scuipatul care îmi dă mie Ochii, ce trebuinţă am de Siloam, sau de a mă spăla? Ci a ascultat pe Cel ce îi poruncea. Iară alta, şi ca să astupe gura nemulţumitorilor Iudei, că trebuia mulţi să-l fi văzut pe el mânjit cu Tina la ochi, şi să fi luat aminte la el cu de-adinsul, cât să nu poată zice ei pe urmă: „Acesta este; nu este acesta”. Åži a treia, ca să Se arate pe Sineşi că nu este străin de Lege şi de Scriptura Veche, trimiţându-l la Siloam.

Dară pentru ce evanghelistul şi tâlcuirea Siloamului o a adaus? Ca să cunoşti şi cum că acolo l-a vindecat pe el Hristos, şi cum că Siloam chip era al lui Hristos.

Că precum Hristos este Piatră Duhovnicească, aşa este şi Siloam Duhovnicesc, şi precum pârâul acesta al Siloamului fără de veste şi cu înspăimântătoare se arăta cu oarecarea repejune înfricoşată, aşa şi venirea Domnului ascunsă fiind şi de îngeri neştiută, pe tot păcatul cu puterea îl îneacă.

8-11.”Iar vecinii şi ceia ce îl văzuse pe el mai nainte, că era orb, ziceau: Au nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?

Alţii ziceau, că acesta este. Iar alţii, că asemenea cu el este. Iară acela zicea, că eu sunt. Deci îi ziceau lui: Cum ţi s-au deschis ochii? Răspuns-a acela şi a zis: Un om ce se numeşte Iisus, tină a făcut, şi a uns Ochii mei, şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului, şi te spală. Åži mergând şi spălându-mă, am văzut”.

De acea preaslăvită minune spăimântându-se vecinii, nu credeau. Măcar că mergerea lui la Siloam fiindu-i Ochii mânjiţi cu tină, pentru aceasta s-a făcut, ca mulţi să-l vadă pe el, şi să nu tăgăduiască pe urmă, ca cum i-ar şti, dar încă nu cred.

Åži nu simplu însemnează evanghelistul că era cerşetor, ci ca să arate iubirea de oameni cea nespusă a Domnului, cum că până şi la cei nebăgaţi în seamă se pleca, cât şi cerşetori vindeca cu multă purtare de grijă, şi ca şi noi dintru aceasta învăţându-ne, să nu defăimăm pe cei mai mici.

Iară Orbul nici de cea mai de nainte orbire rusinându-se, nici de norod temându-se, mărturiseşte, că „eu sunt”, propovăduind pe Făcătorul de bine, şi zice: „Un om oarecarele ce se numeşte Iisus”.

„Om” numeşte pe Domnul, fiindcă nimica încă de Dânsul nu ştia, iară ce a cunoscut atuncea, aceea mărturiseşte.

Åži de unde Il cunoaşte pe El că este Iisus? Din vorba cea către ucenici. Căci fiindcă întrebaseră ucenicii pentru dânsul pe Domnul, si El multe a vorbit cu dânşii, cum că „Mi se cade Mie să lucrez lucrurile Celuia ce M-a trimis” şi cum că „lumină sunt lumii”, iară unele ca acestea nimeni altul nu învăţa fără numai singur Iisus, şi pe acestea graiuri adeseori le vorbea, dintru acestea a cunoscut Orbul, cum că Iisus este.

Deci cum că a făcut tină, şi a uns Ochii, din pipăire a cunoscut, şi a spus, iară cum că a scuipat n-a spus, căci nu ştia; pentru aceasta ceea ce n-a ştiut, nici adaugă, atâta era de adevărat omul.

12-16 „Åži i-au zis lui: Unde este acela? Zis-a: nu ştiu. Il aduc la Farisei pe cela ce oarecând a fost Orb. Åži era sâmbătă când a făcut Iisus tina şi i-a deschis ochii lui. Deci iarăşi l-au întrebat pe el şi Fariseii, cum a văzut? Iară el a zis lor: Tină a pus pre Ochii mei, şi m-am spălat, şi văz. Deci ziceau oarecare din Farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, că nu păzeşte Sâmbăta. Alţii ziceau: Cum poate om păcătos să facă semne ca acestea ? Åži împerechere era între ei”.

Fiindcă Domnul când vindeca, şi făcea vreo minune, obişnuia de a se da în laturi pentru neslavă, întrebându-se Orbul unde este Acela, zice: „Nu ştiu” adevărul spunând cu adevărat şi la aceasta.

Åži îl aduc pe el la Farisei, ca să-l întrebe mai aspru şi mai cu de-amănuntul.

Åži însemnează evanghelistul că Sâmbăta, era, ca să arate vicleşugul lor, căci apucau pricini asupra lui Hristos, şi Il vinuiau pe El pentru călcarea Sâmbetei, ci şi aceasta se ispiteau să întunece minunea. Pentru aceea nici îl întreabă pe el: Cum ai văzut? ci: Cum ţi s-au deschis ţie Ochii? prin toate clevetind pe Domnul, că Sâmbăta a lucrat, silind ei pe Orbul să facă pomenire, că Tină a făcut Sâmbăta.

Iar el fiindcă vorbea către cei ce auzise de acum, nici de numele lui Iisus nu pomeneşte, nici ce a grăit către dânsul Domnul, ci numai cum că tină a pus pe Ochii mei, şi m-am spălat, şi văd.

Că trebuia să fi auzit Fariseii şi de la cei ce aduseseră pe Orb la dânşii, care poate cleveteau pe Domnul şi ziceau: iată ce fel de lucruri face Iisus Sâmbăta.

Åži se cade a vedea îndrăzneala Orbului, cum şi cu Fariseii fără de sfială vorbeşte. Că aceia l-au adus pe el, ca de frică să tăgăduiască vindecarea, spăimântându-se. Iară el mai tare strigă: Văd!

Åži ziceau unii din farisei, dară nu toţi, ci cei mai aspri „acest om nu este de la Dumnezeu”. Iară alţii ziceau: „Cum poate om păcătos să facă unele ca acestea”?

Vezi că cei mai mulţi din semne se moaie? Iară aceşti Farisei erau şi boieri, dară din semnul acesta se îmblânzesc, şi răspund pentru Dânsul, şi împărechiere (dezbinare) era între ei. Această dezbinare mai întâi între norod s-a aţâţat. Că unii ziceau: Amăgeşte norodul; iară alţii, nu. Iară acum şi între boieri se aţâţă, şi iată mulţi din Farisei dejghinându-se (dezbinându-se) de ceilalţi sunt spre ajutor minunii.

Insă măcar deşi s-au dezbinat, dară slab stau pentru Hristos, şi la îndoială sunt mai vârtos şi îndoiţi cu gândul decât întăriţi. Că ascultă ce zic: Cum poate om păcătos să facă unele ca acestea? Vezi cât de slab stau pentru Dânsul? Vezi şi vicleşugul celor ce Il clevetesc! Că nu zic: Acesta nu este de la Dumnezeu, că Sâmbăta vindecă, ci: Cum că Sâmbăta nu păzeşte, sus şi jos nu facerea de bine, ci dezlegarea zilei aducând.

Insemnează încă şi aceasta, că boierii mai lenevosi sunt decât norodul către lucrul cel bun. Că iată norodul mai nainte s-a despărţit cu socotelile, şi nu toţi se uneau asupra lui Hristos, iară boierii mai pe urmă această lăudată dezbinare au pătimit.

Că este şi dezbinare bună, precum şi Domnul zice: „Sabie am venit să pun pe pământ” (Matei 10), pe dejghinarea la socotele cu adevărat cea pentru lucrul cel bun şi Creştinătatea.

17-19.”Zis-au orbului iarăşi: Tu ce zici pentru dânsul, că a deschis Ochii tăi? Iară el a zis, că Prooroc este. Deci n-au crezut Iudeii pentru dânsul, că Orb a fost, şi a văzut, până ce au chemat pre părinţii acestuia ce a văzut, şi i-a întrebat pre ei, zicând; acesta este fiul vostru, carele voi aţi zis, că Orb s-a născut, cum dară acum vede?”

Care erau cei ce întrebau pe Orb: „Tu ce zici pentru Dânsul? Din partea celor cu bună cunoştinţă erau. Căci de vreme ce au zis: Cum poate om păcătos să facă semne ca acestea? Ca să nu se pară ei că în zadar sunt spre ajutor, pe cela ce a luat facerea de bine pe acela îl aduc martor, ca pe cela ce a simţit puterea, ca să astupe gurile clevetitorilor. Căci vezi cum cu bună cuviinţă întreabă, că n-au zis: Tu ce zici pentru Dânsul, că tină a făcut, că sâmbăta nu a păzit? ci de minune pomenesc: Că ţi-a deschis Ochii tăi, ca cum îndemnând şi pe cel vindecat să grăiască pentru Hristos cele cuviincioase. Că îi aduc lui aminte şi îl împing pe el, că „ţi-a deschis ţie Ochii”. Å¢i-a făcut ţie bine zic, pentru aceasta dator eşti să-L vesteşti pe El.

Pentru aceasta şi orbul mărturiseşte atuncea ceea ce putea, că nu este păcătos, ci de la Dumnezeu, că „prooroc este”, măcar deşi alţii zic că nu este de la Dumnezeu, pentru că sâmbăta nu păzeşte.

Măcar că Hristos cu un deget ungând tina, se părea că strică sâmbăta, iară ei cu toată mâna dezlegând sâmbăta, ducând dobitoacele să le adape, se părea că sunt bine-credincioşi.

Deci cheamă împietriţii şi nesupuşii pe părinţii lui, vrând să-i bage în grijă, şi prin aceasta să tăgăduiască Orbirea fiului. Că după ce aceia n-au putut să astupe gura cea cunoscătoare de facerea de bine, pe părinţi îi îngrozesc, nădăjduind că aşa vor acoperi minunea. Deci îi pun pe ei în mijloc şi cu multă mânie fac întrebarea, iară mai vârtos cu mult vicleşug. Căci n-au zis: „Acesta este fiul vostru carele oarecând era Orb, ci, carele voi aţi zis? Ca cum ar fi zis: Carele voi l-aţi făcut că este orb, şi pretutindenea aţi vestit cuvântul, plăzmuind cu adevărat şi minţind.

Ci, o, spurcaţilor Farisei, care părinte ar fi suferit să mintă unele ca acestea asupra fiului său?
Åži cu acestea două îi strâmtorează pe ei şi îi silesc să tăgăduiască pe fiul lor: Cu aceasta ce le zice: „Carele voi aţi zis”, şi cu aceasta: „Cum dară acum vede?” Vezi căci ca cum ar fi minţit părinţii mai nainte, că a fost Orb fiul lor, semn aduc ei aceasta că vede el pe urmă? Că sau aceasta zic este minciună: „Că vede el acum”, sau aceea: „Că a fost Orb”. Dară aceasta este adevărată, pentru că vede, deci dară minciună este aceea care voi aţi vesit că a fost Orb mai nainte.

20-23.”Răspuns-au lor părinţii lui, şi au zis: Åžtim că acesta este fiul nostru, şi cum că orb s-a născut, iară cum acum vede, nu ştim, sau cine i-a deschis lui Ochii, noi nu ştim. Insuşi vârstă are, pre dânsul îl întrebaţi, el singur pentru sine va spune. Acestea au zis părinţii lui, că se temeau de Iudei. Pentru că acum se sfătuiesc Iudei, că de îl va mărturisi şi pre el cineva a fi Hristos, să se lepede din Sinagogă. Pentru aceea părinţii lui au zis: Că-vârstă are, pre dânsul îl întrebaţi”.

Trei întrebări au adus Fariseii părinţilor orbului: de a fost fiul lor; de s-a născut orb; şi Cum a văzut.

Iară ei două, adică cum că fiul lor este, şi cum că Orb a fost, mărturisesc. Iară chipul vindecării neştiindu-l, nu-l adaug.

Åži aceasta cu adevărat se face spre a se mărturisi adevărul mai cu întărire, ca singur acela ce a dobândit facerea de bine, carele şi mai vrednic de credinţă este, să mărturisească acestea. Precum şi părinţii lui zic: „însuşi vârstă are”, că au doară este prunc, sau nu este desăvârşit, ca să nu priceapă cum s-a vindecat?”

Iară unele ca acestea au zis părinţii lui, temându-se de Farisei, atâta nu erau ei încă desăvârşiţi, şi se aflau mai fricoşi decât fiul. Că acela martor nespăimântat stă al adevărului, aşa s-a luminat şi la ochii cei gânditori.

24-29.”Deci au chemat a doua oară pre omul carele fusese Orb, şi au zis lui: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că omul acesta păcătos este. Iară acela a răspuns, şi a zis: De este păcătos, nu ştiu. Una ştiu: Că Orb fiind eu, acum văz. Åži au zis lui iarăşi: Ce a făcut ţie? Cum a deschis ochii tăi? Răspuns-a lor: Am zis vouă acum şi n-aţi auzit. Ci iarăşi voiţi să auziţi? Au doară şi voi voiţi să vă faceţi ucenici ai lui. Deci l-au ocărât pre el, şi i-au zis: Tu eşti ucenic al aceluia. Iară noi ai lui Moisi suntem ucenici. Noi ştim că lui Moisi a grăit Dumnezeu. Iară pre acesta nu-l ştim de unde este”.

Fiindcă părinţii au îndemnat că se cuvine să se întrebe fiul lor, aceasta fac asupritorii, şi îl aduc pe el în mijloc, nu ca să-l întrebe, ci ca să-l supună pe el să clevetească pe Tămăduitorul. Că aceea ce zic ei: „Dă slavă lui Dumnezeu”, aceasta însemnează: Mărturiseşte, zice, că Iisus nimic n-a lucrat întru tine. Că aceasta socotesc ei a fi slavă a lui Dumnezeu, a nu mărturisi de Iisus nici un lucru bun. „Că noi ştim – zic ei – că păcătos este”. Cum dară nu L-aţi văzut pe El, când striga către voi zicând: „Cine din voi Mă vădeşte pe Mine pentru păcat?” (Ioan 8).

Iar Orbul zice: De este păcătos, nu ştiu, adică, nu cerc aceasta acum, nici hotărăsc. Iar aceea ştiu arătat, că minune întru mine a făcut. Deci lucrul acesta singur să se socotească, şi hotărârea el singur pentru sine să aducă.

Apoi de vreme ce iarăşi îl întreba pre el: „Ce a făcut ţie?”, pentru ungerea cu tină cu adevărat ce s-a făcut sâmbăta asuprind pe Mântuitorul, şi a cunoscut omul că ei nu ca să se înveţe, ci ca să asuprească, fac întrebarea, mai cu împungere le răspunde lor. Nici de cuvânt, zice, nu vă mai judec pe voi vrednici, că de multe ori spunând eu nu aţi luat aminte.

Apoi ceea ce mai vârtos putea să-i îmboldească pe ei, aduce pe urmă: Au doară şi voi voiţi să vă faceţi ucenici ai Lui? Åži arată că el voieşte să fie ucenic al Lui. Åži batjocorindu-i pe ei şi râzându-i, lin grăieşte acestea, care lucru este al unui suflet îndrăzneţ, şi fără de temere, şi carele nu se grijeşte de turbarea lor.

Iară ei spre ocara lui zic: „Tu eşti ucenic al Aceluia”, iară noi ai lui Moisi suntem ucenici”. Dară se văd că mint la aceasta, că de ar fi fost ai lui Moisi ucenici, ar fi fost şi ai lui Hristos, precum şi Singur le zicea lor: „De aţi crede lui Moisi, aţi crede şi Mie” (Ioan 5).

Åži n-au zis, cum că noi am auzit, ci cum că noi ştim, că lui Moisi a grăit Dumnezeu, măcar că strămoşii lor le-au povestit lor, adevărată ştiinţă zicând ei că au, de vreme ce din auz au luat, iară pe Cela ce cu Ochii îl vedeau făcând minuni, şi-L auzeau Dumnezeieşti şi de sus grăind, pe Acesta amăgitor Il numeau. Vezi nesocoteală făcută din răutatea lor!

30-33.”Răspuns-a Omul şi le-a zis lor, că întru aceasta este minunat, că voi nu ştiţi de unde este, şi a deschis Ochii mei. Åži ştim, că pre păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi face voia Lui, pre acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit cum să fie deschis cineva Ochi ai vreunui Orb din naştere. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea face nimica”.

Voi, zice, o, Iudeilor, nu primiţi pe Cela Ce m-a vindecat pe mine fiindcă nu-L ştiţi pe El, de unde este. Iară eu zic, că ” pentru aceasta mai mult este minunat, că om nu din cei vestiţi la voi fiind, nici din cei slăviţi, poate unele ca acestea, pentru aceasta arătat este despre toate părţile, că El este al oarecăreia puteri mai mari, şi de nici un ajutor omenesc nu are trebuinţă.

Apoi fiindcă apucase mai nainte oarecarii din-trânşii şi zisese: Cum poate om păcătos să facă semne ca acestea? Pentru aceea şi judecata acelora o ia, şi de cuvintele lor le aduce aminte. Că toţi ştim, zice, că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.

Ia seama aicea, cum nu numai fără de păcate zice că este Domnul, ci îl arată pe El cum că şi foarte plăcut este lui Dumnezeu, şi toate cele se sunt ale Lui face, prin aceea ce zice: „Ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi face voia lui”.

Apoi fiindcă îi cunoştea pe ei că voiau să întunece minunea, el fiind plin de multă pricepere, propovăduieşte facerea de bine. „Că de n-ar fi fost Acesta de la Dumnezeu, zice, n-ar fi făcut atâta de mare minune, în ce fel nimenea din cei din veac. Că s-au deschis poate Ochi ai vreunor Orbi, dar nu din naştere Orbi, ci din oarecare patimă, iară aceasta este străină care acum s-a făcut. Deci arătat este, că mai mare decât oamenii este Cel ce a săvârşit o minune atâta de mare.

Dar întreabă oarecare o întrebare rece şi izvoditoare de amăgire: Cum a zis că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă? De vreme ce când se roagă să li se ierte păcatele, îi aude, că iubitor de oameni este.

Ce dară este, zic ei, ceea ce aicea grăieşte, că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă?

Trebuia cu adevărat la unele ca acestea nici a răspunde.

Dară însă să zicem, că a asculta Dumnezeu pe păcătoşi, aceasta însemnează: Că Dumnezeu nu dă păcătoşilor să facă semne, că nu locuieşte Duhul lui Dumnezeu în trupul supus păcatelor (Inţelepciunea Solomon, cap. l, 4-5).

Dară când cer iertare păcatelor după adevăr şi din inimă, îi ascultă, nu ca pe nişte păcătoşi, ci ca pe ceia ce se pocăiesc.

Că îndată ce cer iertare, s-au şi mutat din rânduiala păcătoşilor întru a celor ce se pocăiesc. Cu cuviinţă dară s-a zis, că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă. Pentru că nici dă păcătoşilor darul semnelor. Căci cum va asculta pe cei ce şi de ar cere vreodată ceva de acest fel, îi urăşte, ca pe ceia ce fac ale lor pe cele ce nicidecum nu li se cuvin. Åži de îi şi ascultă când cer iertare, nu-i ascultă ca pe nişte păcătoşi, ci ca pe ceia ce se pocăiesc.

Åži ia aminte cum a zis, că de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi a adaus: „Åži face voia Lui”, că mulţi cinstitori de Dumnezeu adică sunt, iar voia lui Dumnezeu nu fac. Dar se cuvine amândouă să fie, şi cinstire de Dumnezeu, şi împlinire a voii lui Dumnezeu, adică credinţă şi lucruri, sau precum Pavel numeşte: „Credinţă şi bună ştiinţă” (I Tim. 1), iară mai cu scurtare să zic, Vedenie şi lucrare. Că atuncea cu adevărat este vie credinţa, când are şi lucrurile cele plăcute lui Dumnezeu, dintru care ştiinţa cea bună se face; precum din lucrurile cele rele ştiinţa cea rea. Åži împotrivă, lucrurile atuncea sunt vii, când au şi Credinţă, iar despărţindu-se unele de altele, moarte sunt, precum s-a zis: „Credinţa fără de lucruri moartă este, şi lucrurile fără de credinţă” (Iacov 2).

Vezi încă cum adevărul dă Cerşetorului a grăi cu îndrăzneală, celui ce nu era vrednic de nici un cuvânt, şi mustră pe cei ce la Iudei erau mari şi cinstiţi. Aşa de mare este puterea acestuia, precum şi neputinţa minciunii şi neîndrăzneala.

34-37.”Răspuns-au şi au zis lui: Intru păcate tu te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pre noi? Åži l-au gonit pre el afară. Auzit-a Iisus că l-au gonit pre el afară, şi aflându-1 pre dânsul i-a zis lui: Tu crezi în Fiul lui Dumnezeu? Răspuns-a acela şi a zis: Åži cine este Doamne ca să cred în trânsul? Åži a zis Iisus lui: Åži l-ai văzut pre el, şi carele grăieşte cu tine acela este. Iară el a zis: Cred Doamne şi s-a închinat lui”.

Până ce nădăjduim că va grăi omul cele ce vor fi spre harul lor, îl cheamă pe el şi îl întreabă, şi nu o dată au făcut aceasta. Iară după ce l-au cunoscut pe el din răspunsuri că nu cugetă cele ale lor, ci adevărului face har, îl ocărăsc pe el, ca cum s-ar fi născut întru păcate, fără de socoteală cu adevărat punându-i lui înainte Orbirea, şi socotind că cum ca un osândit şi mai nainte de naştere s-a osândit a se naşte Orb, care aceasta nu avea cuvânt.

Åži îl gonesc pe el afară din Biserică ca pe un mărturisitor al adevărului fii minciunii.

Dacă vezi folosul: S-a izgonit din Biserică, şi îndată l-a aflat pe el Stăpânul Bisericii.

S-a necinstit după părere pentru Hristos, şi s-a cinstit cu cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu. „Că l-a aflat, zice, pe el Hristos”, ca şi cum într-adins pentru aceasta ar fi venit, ca să-l mângâie pe el, ca un purtător de nevoinţă pe un nevoitor carele mult s-a ostenit şi s-a încununat primindu-L.

Åži ce zice? Crezi în Fiul lui Dumnezeu? Ce este aceasta? După atâta grăire împotrivă către Iudei, după atâtea vorbe îl întreabă: „Crezi”? Nu neştiind face aceasta, ci cunoscut vrând să Se facă pe Sineşi Orbului. Căci fiindcă nicidecum nu-L văzuse pe El nici după vindecare, (căci cum ar fi putut să-L vadă, de Iudeii câini cei răi trăgându-se într-o parte şi în alta?”. Pentru aceasta îl întreabă pe el acum, ca de va întreba acela: „Åži cine este Fiul lui Dumnezeu”, după urmare să se arate pe Sineşi. întru aceeaşi dată încă îi arată lui, că credinţa lui mult o cinsteşte, şi ca cum unele ca acestea ar fi zis: M-a ocărât pe Mine atâta norod, dară nici o grijă nu-Mi este Mie de ei, de una numai îmi este grijă: ca să crezi tu.

Iară el a răspuns: „Åži cine este Doamne, Fiul lui Dumnezeu”. Cuvânt al unui suflet ce pofteşte a grăit.

Iară Domnul zice: „Åži L-ai văzut, şi Carele grăieşte cu tine, Acela este”. N-a zis: Eu sunt Cel ce te-am vindecat pe tine, cel ce ţi-am zis ţie: Mergi de te spală, ci ascuns întâi şi nelămurit: „Åži L-ai văzut pe El”. Apoi şi mai arătat: „Åži Carele grăieşte cu tine, Acela este”.

Åži se vede că Domnul într-adins a zis că: L-ai văzut pe El, ca cu adevărat să-l aducă pe el întru pomenirea vindecării, şi cum că de la Dânsul a luat puterea de a vedea.

Åži acela îndată crede, şi lucru de credinţă fierbinte şi adevărată arată, închinându-se şi încredinţând cuvântul cu lucrul, şi cum ca pe Cela Ce este Dumnezeu îl slăveşte pe El”.

Că numai lui Dumnezeu era legiuit a se aduce închinăciunea.

Insă înţelege minunea aceasta cum că s-a împlinit şi gânditor. Că Orb era sau de Obşte tot omul din naştere, adică dintru a fi sub naştere, cu care întru adevăr şi stricăciunea împreună este înjugată, că de când morţii ne¬-am făcut vinovaţi, şi prin naşterea cea pătimaşă ne-am osândit a creşte, de atuncea un nor oarecarele gros, şi o haină de piele, precum zic sfinţitele cuvinte: s-a întins peste ochii noştri cei gânditori (Facere 3); sau Orb era şi norodul păgânilor.

Că şi acesta din naştere era Orb, precum au fost elinii, fiindcă făcea dumnezei pe cele de sub naştere şi stricăciune, orbindu-se, după ceea ce zice: „întunecatu-s-a neînţelegătoarea lor inimă” (Rom. 1, 21).

Intru acest fel erau şi Magii cei de la Perşi, la naşteri şi la vrăjile cele pentru naştere cheltuindu-şi viaţa lor. Deci pe acest Orb, sau de Obşte pe tot omul, sau pe norodul cel păgânesc, l-a văzut Iisus. Că de vreme ce acela nu putea să vadă pe Ziditor, El pentru milostivirile milei Lui ne-a cercetat pe noi Răsăritul din înălţime.

Åži cum l-a văzut? Trecând, adică nu în cer fiind, ci trecând după cuvintele deşertăciunii, şi din Cer, precum zice Proorocul: Plecându-se, şi privind peste toţi fiii oamenilor (Psalm 32,13).

Incă şi în alt chip trecând, a văzut pe norodul cel păgânesc, adică, nu într-adins la dânşii venind, că la Oile cele rătăcite ale casei lui Israel a venit. Apoi ca întrebat pe cale a făcut cercetarea norodului celui ce şedea întru întunericul necunoştinţei cei desăvârşit.

Åži cum vindecă orbirea? Scuipând jos şi tină făcând. Că cela ce crede, cum că, si picătura ce pleacă pe pământ, S-a pogorât în Sfânta Fecioară Cuvântul, acesta se unge la ochii cei gânditori cu tina cea din scuipat şi din pământ, adică cu Cel Unul Hristos Carele este din Dumnezeire, al Căruia semn este picătura şi scuipatul, şi din omenire, al căruia semn este pământul, din carele este trupul Domnului.

Dară oare sfârşitul sănătăţii până la credinţă stă?

Nu, ci este trebuinţă de a veni şi la Siloam, la Izvorul Botezului, şi a se boteza întru Cel trimis, adică întru Hristos (Romani 6). Căci câţi ne-am botezat Duhovniceşte, întru Hristos ne-am botezat.

Iară după ce se va boteza cineva, va cădea şi în ispite.

Că va fi dus poate la împăraţi şi la domni pentru Cel Ce l-a vindecat pe el.

Deci trebuieşte să fie întărit, şi să stea pe mărturisire neclătit, şi nu pentru frică să se lepede, ci, de ar urma trebuinţă, şi izgonit şi lepădat din sobor să fie, după ceea ce zice: „Veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, şi din soboare vă vor goni pre voi” (Matei 10).

Iară dacă şi îl vor scoate afară oamenii pe mărturisitorul pizmuind ei adevărului, si îl vor goni din cele sfinte ale lor şi cinstite, din bogăţie zic si din slavă, îl va afla pe el Iisus, şi atuncea mai vârtos, când de vrăjmaşi se va necinsti, de Hristos se va cinsti cu cunoştinţa şi cu cea mai adevărată credinţă.

Că se va închina atuncea mai vârtos lui Hristos, Celuia ce se vede om, dară este şi Fiu al lui Dumnezeu.

Că nu este altul Fiul lui Dumnezeu, şi altul cel din Maria, că această păgânătate este a lui Nestorie, ci Unul şi Acelaşi Fiu lui Dumnezeu şi al omului. Căci vezi cum Domnul fiindcă a zis cela ce odată era Orb: „Åži cine este Fiul lui Dumnezeu, ca să cred într-însul?” îi zice: „Åži L-ai văzut, şi Carele grăieşte cu tine, Acela este”.

Deci cine era Cel ce grăia?

Arătat este cu adevărat că Cel ce S-a născut din Mria; dară Acelaşi este şi Fiu al lui Dumnezeu. Deci dară nu este altul şi altul. Pentru aceasta şi cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu este Sfânta Maria, ca ceea ce a născut pe Fiul lui Dumnezeu Carele S-a făcut trup, nedespărţit fiind, şi Unul Cel îndoit, Carele este Hristos Domnul.

39-41.”Åži a zis Iisus: Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să fie Orbi. Åži au auzit acestea unii din farisei, care erau cu Dânsul, şi i-au zis Lui: Au şi noi suntem Orbi? Zis-a lor Iisus: De aţi fi orbi, nu aţi avea păcat, iară acum ziceţi că vedem, pentru aceasta păcatul vostru rămâne”.

După ce a văzut Domnul pe farisei că s-au vătămat mai vârtos decât s-au folosit din minune, şi pentru aceasta de mai mare osândă sunt vrednici, zice, că precum se vede, şi precum urmează lucrurile, „spre judecată am venit Eu” adică, spre mai mare muncă şi osândă. „Ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd – precum sunt fariseii – Orbi să fie” la Ochii sufletului. Că iată cel ce din naştere nu vedea, vedea şi cu sufletul şi cu trupul, iară cei ce se păreau că văd, s-au Orbit la minte.

Că două vederi zice aicea, şi două Orbiri.

Iară fariseii cei ce la cele simţite pururea căscau, socotind că zice El pentru Orbirea cea simţită, „Au şi noi – zic ei -suntem Orbi? numai de această trupească orbire ruşinându-se ei, iară Domnul vrând să le arate lor că mai bine este lor a fi Orbi la trup şi necredincioşi, zice: De aţi fi orbi nu aţi avea păcat.

Că dacă de nevoie din fire aţi fi orbi, s-ar fi dat vouă oarecarea iertăciune celor ce cu necredinţă boliţi. Iară acum zicând voi că vedeţi, şi încă şi singuri văzători ai minunii celei ce s-a făcut la orbul fiind, apoi încă cu necredinţa bolind, nu sunteţi vrednici de iertăciune. Că păcatul vostru neşters rămâne, şi mai mult vă veţi munci, că nici din minunile cele ce vedeţi, nu veniţi la credinţă.

Dară poate şi aşa va înţelege cineva aceasta: De aţi fi Orbi nu aţi avea păcat. Că voi, zice, de Orbirea trupească întrebaţi, că numai de aceasta vă ruşinaţi, iară Eu de Orbirea voastră cea sufletească zic, „că de aţi fi orbi”, adică neînvăţaţi în Scripturi, nu aţi avea păcat atâta de mare, întru neştiinţă păcătuind.

Iară acum ziceţi că vedeţi, şi înţelepţi pe sinevă şi ştiutori de Lege vă faceţi, pentru aceasta de sinevă sunteţi osândiţi, şi mai mare păcat aveţi, fiindcă întru cunoştinţă greşiţi.