Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea
(325)
Despre dumnezeirea lui Hristos
Împotriva arienilor
Crezul marturisit de catre cei 318 Parinti
Credem într-Unul Dumnezeu, Tatal Atotputernic, Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute. Si într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, Unul Nascut, adica din [fiinta] Tatalui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de-o-fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut, atât cele din cer cât si cele de pe pamânt;
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire S-a pogorât si S-a întrupat si S-a facut om, a patimit si a înviat a treia zi, S-a înaltat la ceruri si va veni sa judece viii si mortii; si în Duhul Sfânt.
Iar pe aceia care spun ca a fost o vreme când [Fiul lui Dumnezeu] nu era si ca înainte de a Se fi nascut nu era, si ca Sa facut din cele ce nu erau, sau dintr-un alt ipostas sau substanta, sau pe aceia care spun ca Fiul lui Dumnezeu este schimbator sau stricacios, pe [toti] acestia Biserica apostoleasca si soborniceasca îi da anatemei.
din „Hotararile Sfintelor Sinoade ecumenice”, Editura Sfântul Nectarie, Bucuresti, 2003