Duminica a VII-a dupa Pasti – Sfantul Teofilact al Bulgariei

1-3. „Acestea a grait Iisus. Si Si-a ridicat Ochii la cer, si a zis: Parinte a venit ceasul, proslaveste pre Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te proslaveasca pre Tine. Precum i-ai dat Lui stapanire peste tot trupul, ca tot ce ai dat Lui, sa le dea lor viata vesnica. Si aceasta este viata cea vesnica, ca sa Te cunoasca pre Tine Unul adevaratul Dumnezeu, si pre Carele ai trimis pre Iisus Hristos”.

Dupa ce a zis ucenicilor, ca necaz veti avea, si i-a sfatuit pe ei sa îndrazneasca, iarasi îi ridica pe ei prin rugaciune,învatându-ne pe noi, ca în ispite toate lasându-le, la Domnul sa alergam.

Si în alt chip, nici rugaciune este lucrul acesta, ci vorba catre Tatal.

Iar daca în alt loc se roaga, (Luca 22, 41), si genunchile îsi pleaca, sa nu te minunezi, ca a venit Hristos nu numai ca pe Sinesi sa Se arate, ci si toata fapta buna sa învete.Iar celui ce învata, nu numai prin cuvinte, ci si prin lucruri i se cuvine sa învete.

Si vrând sa arate, ca nu fara de voie, ci dupa buna voie vine la patima,zice:Parinte,a venit ceasul. Ca iata ca pe o dorita o pofteste pe aceasta, si slava numeste lucrul acesta, nu a Sa numai, ci si a Tatalui, care s-a si facut: Ca nu numai Fiul, ci si Tatal S-au proslavit.Ca mai nainte de Cruce, nici Iudeii nu L-au stiut pe El. „Ca Israil pe Mine nu M-a cunoscut”, zice. (Isaia 1, 3). Iar dupa Cruce, toata lumea a alergat la El.

Si arata care este slava Lui si a Tatalui: A crede, zice, tot trupul, si a primi facere de bine, aceasta este slava lui Dumnezeu. Ca nu numai la Iudei se va întinde darul, ci în toata lumea se va întinde. Iar aceasta o a zis fiindca vrea sa-i trimita pe ei la pagâni. Deci ca sa nu socoteasca ei ca aceasta este izvodire noua, si fara de voia Tatalui, arata ca de la Tatal s-a dat Lui stapânire peste tot trupul.Ca mai nainte le zicea lor: „în calea pagânilor sa nu mergeti” (Matei 10, 5).

Si ce este aceea: „A tot trupul?” Ca nu toti cu adevarat au crezut. Insa Hristos cât despre partea Sa, se silea pe toti sa-i aduca la credinta, iar daca aceia n-au ascultat, nu a Celui ce învata este vina, ci a celor ce n-au primit.

Iar când auzi aceasta: „Ai dat” si „Am luat” si ca acestea sa întelegi ca s-au zis dupa pogorâre, precum de multe ori am zis (mai jos Ioan 17, 8 si 10, 18 ). Caci pazind pururea aceasta, ca sa nu zica El ceva mare pentru Sinesi, Se pogoara neputintei ascultatorilor.

Si fiindca se sminteau ei, mari pentru Dânsul auzind, graieste de cele ce pot ei sa cuprinda. Precum si noi cu copiii vorbind, si pâinea asa o numim precum ei, si apa, si în scurt toate celelalte. Iar când Evanghelistul pentru Domnul graieste, auzi ce zice:”Toate printr-Insul s-au facut” (Ioan 1,3) si: „Câti L-au primit pe El, le-a dat lor stapânire fii ai lui Dumnezeu sa se faca”.

Cel ce altora da, cum El pe aceasta nu o avea? Dar lua de la Tatal? Apoi si aici întru aceste graiuri ce se par smerite, amesteca oaresce si înalt. Ca zice: „Ca tot ce ai dat Lui” -aceasta cu pogorâre s-a zis; „Sa le dea lor viata vesnica” -aceasta arata stapânirea Celui Unuia nascut,si Dumnezeirea, ca a lui Dumnezeu este a da viata, si pe aceasta vesnica.

Iar Unul Adevaratul Dumnezeu a zis pe Tatal, spre osebirea dumnezeilor celor mincinosi ai elinilor, iar nu despartindu-se pe Sinesi de Tatal, – sa nu fie – ! Pentru ca si Insusi Fiul adevarat fiind, nu este Dumnezeu mincinos, ci adevarat. Precum însusi evanghelistul aceasta pentru Domnul întru trimiterea sa cea soborniceasca zice: „Acesta este adevaratul Dumnezeu si viata vesnica” (I Ioan 5, 20).

Iar de stau împotriva ereticii zicând: Ca Fiul este mincinos Dumnezeu, fiindca numai Tatal s-a zis adevarat Dumnezeu, învete-se, ca pentru Fiul zice acest evanghelist asa: „Ca era Lumina cea adevarata” (Ioan 1,9). Deci dupa a lor socoteala Tatal mincinoasa lumina este, dar sa nu fie! Pentru aceasta si când zice: „Dumnezeu adevarat pe Tatal, zice si osebindu-l pe El de cei mincinosi dumnezei ai elinilor, precum si aceea: „Pe slava cea de la Unul Dumnezeu n-o cautati” (Ioan 5, 44).

4-6.”Eu te-am proslavit pre Tine pre pamânt. Lucrul am savârsit carele Mi-ai dat Mie, ca sa-l fac. Si acum Ma proslaveste Tu Parinte la Tine singur cu slava care am avut-o la Tine mai nainte de ce s-a facut Lumea. Aratat-am Numele Tau oamenilor”.

Cunoaste de aici cum proslaveste Tatal pe Fiul. Ca cu adevarat, în acest chip, precum si Fiul pe Tatal.Eu, zice, pe Tine te-am proslavit pe pamânt. Cu cuviinta a adaus aceasta: „Pe pamânt”; ca în ceruri proslavit era, de îngeri fiind închinat.

Iar pamântul nu-L cunostea pe El. Deci fiindca Fiul L-a vestit pe El tuturor, Te-am proslavit pe Tine, zice, peste tot pamântul cunostinta de Dumnezeu semanând, si savârsind lucrul, carele ai dat Mie.

Ca acesta este lucrul întruparii Celui Unuia nascut,ca sa sfinteasca firea noastra,si pe stapânitorul lumii,care mai nainte se facea Dumnezeu, sa-l surpe, si cunostinta de Dumnezeu sa sadeasca în zidire.

Si cum l-a savârsit pe acesta, când înca nici nu l-a început? Cât despre Mine, zice, am savârsit. Sau si fiindca pe cea mai mare decât toate a facut, si pe radacina bunatatilor la noi o a sadit, biruind pe diavolul, si pe Sinesi la moarte fiara cea a tot mâncatoare aruncându-se.

Iar radacinii acesteia de nevoie era sa-i urmeze si roadele cunostintei de Dumnezeu, pentru aceasta zice:”Am savârsit lucrul”, am semanat zice, radacina am sadit, roadele se vor coace. Deci proslaveste-Ma si Tu Parinte la Tine cu slava, care am avut-o la Tine mai nainte de ce s-a întemeiat lumea.

Ca înca nu se proslavise firea trupului, nici nestricaciune dobândise,nici scaunului împaratesc se împartasise, si pentru aceasta zice: „Proslaveste-Ma”,adica,pe firea Mea cea omeneasca,pe aceasta ce acum este necinstita, pe aceasta ce va sa se rastigneasca, si o înalta pe ea la slava carea aveam la Tine Eu Cuvântul si Fiul Tau, mai nainte de a fi lumea.

Ca pe firea cea omeneasca o a pus de sade împreuna pe scaunul cel împaratesc,si este închinata acum,de toata faptura.

„Aratat-am numele Tau oamenilor”. Acum tâlcuieste aceea ce zice: „Eu Te-am proslavit pe Tine pe pamânt”, adica am aratat numele Tau.

Dar cum a aratat Fiul? Pentru ca si Isaia zice: „Jurati-va pe Dumnezeul cel adevarat” (Isaia 19, 18). Ci ceea ce de multe ori am zis, ca desi aratat era, dar numai iudeilor, si nici acelora tuturor. Iar acum pentru neamuri zice, ca aratat va fi lor numele lui Dumnezeu, fiindca Hristos a dat de acum semintele cunostintei de Dumnezeu, pentru ca a surpat pe diavolul povatuitorul slujirii de idoli.

Si în alt chip:desi cunosteau pe Dumnezeu, dar nu ca pe un Tata II cunosteau, ci numai ca pe un Facator, iar Fiul pe El Tata L-a aratat, si prin cuvinte, si prin lucruri cunoscut pe El facându-L. Pentru ca Fiu pe sinesi aratându-Se al lui Dumnezeu, luminat este cum ca împreuna a aratat si pe Acela ca Ii este Tata.

6-8.”Pre care Mi i-ai dat Mie din lume (Dar cum a zis:”Pe care Mi i-ai dat Mie din lume”? ca mai sus a zis catre dânsii:”Din lume nu sunteti” (Ioan 15,19). „Lume” acolo a numit pe cei rai, iar aici zice pe zidirea aceasta Zigadinos), ai Tai erau, si Mie Mi i-ai dat pre ei, si cuvântul Tau au pazit. Acum au cunoscut, ca toate câte Mi-ai dat Mie, de la Tine sunt. Pentru ca cuvintele care ai dat Mie, le-am dat lor, si ei au primit, si au cunoscut cu adevarat, ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis”.

Doua acestea va sa învete: Una adica, ca nu este potrivnic Tatalui, iar alta, ca voia Lui este sa creada ei Fiului. Pentru aceasta zice: „pe care ai dat Mie, ai Tai erau”. Ca amândoua acestea se arata prin aceasta ce zice: „Ai dat Mie”: ca nu i-am rapit pe ei, ci Tu ai binevoit ca sa se faca acestia ai Mei. Pentru aceasta nu împotrivire, ci unire, si dragoste ai catre Mine, o, Tata.

Si cuvântul Tau au pazit prin aceasta ca au crezut Mie, si N-au ascultat pe Iudei. Ca cel ce crede lui Hristos, cuvântul lui Dumnezeu pazeste, adica, Scriptura si Legea, pentru ca de Scriptura se vesteste Hristos.

Dar si în alt chip: Toate câte graia ucenicilor Domnul, ale Tatalui erau, ca Eu, zice, de la Mine nu graiesc (Ioan 14, 10). Deci a zis lor împreuna cu celelalte si acesta: „Ramâneti întru Mine”, si iata au pazit si aceasta porunca, ca au ramas, si asa cuvântul Tatalui au pazit.

Acum au cunoscut, ca toate câte ai dat Mie, de la Tine sunt.Unii fara de (în cea greceasca) citesc adica am cunoscut, si zic ei, cum ca Dumnezeu zice: „Acum am cunoscut Eu”, dar aceasta nu are întelegere, caci ca trebuie a se citi, adica acum au cunoscut ucenicii Mei, zice, ca nimic al Meu osebit nu am, nici sunt înstrainat de Tine, ci toate, câte ai dat Mie, nu ca unei fapturi harazindu-le Mi le-ai dat, ca nu sunt mie de aiurea agonisite acestea, ci de la Tine sunt, adica, fireste Mie Mi se cad, si Mi se cuvin Mie ca unui Fiu, si stapânitor al celor Parintesti.

Si de unde au cunoscut aceasta ucenicii Mei? Ca cuvintele care mi le-ai dat Mie, le-am dat lor, adica,din cuvintele Mele, si din învataturi.Ca pururea îi învatam pe ei, ca toate câte am, ale Tatalui sunt. Si nu numai aceasta, ci cum ca si de la Tine am iesit, si cum ca Tu M-ai trimis. Ca prin toata evanghelia aceasta voia sa ispraveasca, cum ca nu este potrivnic lui Dumnezeu,ci voia cea Parinteasca o împlineste.

9-10.”Eu pentru acestia Ma rog, nu pentru Lume Ma rog, ci pentru acestia pe care Mi i-ai dat Mie, ca ai Tai sunt. Si ale Mele toate ale Tale sunt, si ale Tale ale Mele, si M-am proslavit în ei”.

Aratând, ca pentru nimic alta nu zice acestea catre Tatal, ci pentru dânsii, ca sa cunoasca ei, ca îi iubeste pe dânsii, si poarta grija de ei, zice:Eu pentru acestia Ma rog, si poftesc, nu pentru lume. Ca arat cu adevarat din aceasta, ca îi iubesc pe ei, ca nu numai cele ce sunt ale Mele dau, ci si pe Tine Te rog sa-i pazesti pe ei.

Nu pentru cei fara de socoteala, si care cugeta cele lumesti Te rog pe Tine, ci pentru acestia care mi i-ai dat Mie, ca ai Tai sunt.

Dar ca nu auzind pe El adeseori zicând: „Ai dat Mie”, sa socotesti ca de curând I S-a dat Lui stapânire, si puterea aceasta, si când îi avea pe ei Tatal, El nu-i avea, sau iarasi acum când El îi are, Tatal S-a lipsit de stapânirea lor, pentru aceasta zice: „Si ale Mele toate, ale Tale sunt, si ale Tale ale Mele”.Ca nu acum am luat stapânirea, ci când erau ai Tai, erau si ai Mei. Pentru ca ale Tale toate, ale Mele sunt, dar si când Eu îi am acestia, si Tu îi ai, si nu esti lipsit de ei. Ca ale Mele toate, ale Tale sunt.

Si M-am proslavit în ei, adica stapânire peste ei având, ca un stapân în ei Ma proslavesc. Precum si fiul împaratului, pe cinstea cea întocmai cu tatal având,si pe împaratie, se proslaveste în aceasta caci are atâtea, câte si tatal.

Deci daca ar fi fost Fiul mai mic decât Tatal, cum ar fi îndraznit a zice: „Ale Tale toate, ale Mele sunt”, ca stapânul are pe toate cele ale slugii, dar nu pe toate cele ale stapânului are sluga. Iar aici împotriva se întoarce, si cele ale Tatalui, ale Fiului sunt, precum si cele ale Fiului, ale Tatalui. Deci se proslaveste Fiul în cele ce sunt ale Tatalui, ca atâta stapânire are, câta si Tatal.

11-12.”Si nu mai sunt în lume, ci acestia în lume sunt. si Eu la Tine vin. Parinte sfinte pazeste-i pre ei în numele Tau, pre care Mi i-ai dat Mie, ca sa fie una precum si noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi pazeam pre ei în numele Tau”.

Pentru care pricina adeseori zice aceasta: „Nu mai sunt în lume” si „Când eram cu ei în lume”? Ca se vad nepotrivite, de le va lua cineva pe acestea fara de cercetare.Ca în alt loc S-a fagaduit lor, cum ca voi fi cu voi (Matei 28,20), si cum ca Ma veti vedea pe Mine (Matei 28, 10), iar acum altele se vede ca zice.

Deci se poate grai adevarul, ca dupa mintea lor zice acestea. Ca de vreme ce cu urmare era sa se întristeze ei, fiindca ramâneau lipsiti de ajutor, le arata lor, ca Tatalui îi încredinteaza pe dânsii, si pe Dânsul pazitorii lasa lor, si cu Tatal vorbeste: Ca de vreme ce Tu la Sineti Ma chemi pe Mine, Pazeste-i pe ei însuti în numele Tau, adica, prin ajutorul Tau si puterea,pe care Mi-ai dat-o Mie.

Si care este pazirea? Ca sa fie una. Ca de vor avea dragoste între dânsii,si nu se vor împarechea, nebiruiti vor fi, si nici un rau nu-i va stapâni pe ei. Si nu asa simplu, ca sa fie una, ci precum sunt Eu si Tu, una cugetând ei, una voind, ca aceasta este lor pazitoare, unirea la un cuget.

Deci ca sa-i mângâie pe ei, pe Tatal roaga ca sa-i pazeasca pe ei. Ca de ar fi zis: Ca Eu va voi pazi pe voi, nu asa ar fi crezut. Iar acum din aceasta ca pe Tatal roaga pentru ei, întru bune nadejdi îi aduce pe ei.

Iar aceea ce zice: „Eu îi pazeam pe ei în numele Tau”, o zice, nu ca cum El nu putea în alt chip, de nu prin numele Tatalui, ci, precum de multe ori am zis, pentru ca erau neputinciosi ascultatorii, si ceva mare pentru Dânsul înca nimic nu socoteau, pentru aceasta zice ca în ajutorul Tau îi pazeam pe ei.

Si înca si bune nadejdi le da lor: Ca precum si când eram de fata împreuna cu voi, ati fost paziti în numele si ajutorul Tatalui Meu, asa si acum sa credeti ca de Dânsul veti fi paziti, ca obisnuieste El a va pazi pe voi.( Psalm 108).

12-13.”Pre care Mi i-ai dat Mie i-am pazit, si nici unul din ei n-a pierit, fara numai fiul pierzarii, ca sa se plineasca Scriptura. Iar acum la Tine viu, si acestea graiesc în lume, ca sa aiba bucuria Mea deplin în ei”.

Multa se vede smerenia cuvintelor, de nu le va întelege pe ele cineva dupa cum se cuvine. Ca vezi ce se vede aici: „Pe car Mi i-ai dat Mie i-am pazit”. Ca se pare ca porunceste Tatalui, ca sa-i pazeasca si Tatal pre ei. Precum de ar da cineva cuiva bani spre pazire, si ar zice: Cauta, eu nimic n-am pierdut, nici tu sa nu pierzi.

Ci acestea toate le zice pentru mângâierea ucenicilor. Ca acestea, zice, le graiesc în lume pentru odihna ucenicilor: si mângâierea, si bucuria, ca sa aiba ei odihna si sa ramâna fara de grija, fiindca îi iei tu pe dânsii întregi, si vai sa-i pazesti pe dânsii, precum si Eu i-am pazit pe ei, si nici pe unul n-am pierdut.

Cum dar,o, Doamne, nici pe unul n-ai pierdut?

Pentru ca Iuda a pierit, si altii multi s-au întors înapoi? Cât despre partea Mea, zice, nici pe unul n-am pierdut, caci cât despre Mine nimica n-am lasat din cele ce sunt spre pazirea lor, ci i-am pazit pe ei, adica în tot chipul M-am silit spre strajuirea lor. Iar daca singuri de sine s-au tras înapoi, nimic pricina nu sunt Eu la aceasta.

Iar ceea ce zice: „Ca sa se plineasca Scriptura”, aceasta este, adica toata Scriptura, ceea ce mai nainte a grait pentru fiul pierzarii. Pentru ca si în multi din Psalmi pentru dânsul s-au zis, si în celelalte Carti ale Proocorilor.

Iar pentru aceasta particica de cuvânt: „Ca” de multe ori am zis, ca obisnuieste Scriptura, pe cele dupa întâmplare a le povesti ca cu chip aratator de pricina.

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”, Sfantul Teofilact al Bulgariei