Sfantul Maxim Marturisitorul_Adormirea Maicii Domnului

Din „Viata Maicii Domnului”
Sfantul Maxim Marturisitorul
Editura Deisis

Adormirea

103. Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnică; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor priete¬ne lui Dumnezeu.

Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame Împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mu¬tare. Åži i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i anunţe slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire.

Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de finic care era semnul biruintei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de finic în întâmpi¬narea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus:

„Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou, binecuvântată între femei! Astăzi, aşa cum ai umplut de bucu¬rie pe locuitorii pământului, aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! cum ai strigat odinioară, căci iei numele plin de har ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi ce¬rerile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi această lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fii alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!”

Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Maria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta!  fie mie şi acum după cuvântul tău!” Åži îngerul a plecat.

104. Atunci Preabinecuvântata şi slăvită Născătoare de Dumnezeu Maria s-a ridicat, şi plină de bucurie s-a dus în Muntele Măslinilor, ca să aducă Domnului în linişte şi în lu¬crarea harului mulţumirea şi cererile pentru sine şi pentru lumea întreagă.

Urcându-se în munte, şi-a înălţat mâinile şi şi-a închinat rugăciunile şi mulţumirile lui Hristos, Fiul său.

Atunci s-a întâmplat mare minune, pe care au ştiut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoştinţă, şi acest lucru a ajuns prin ei până la noi.

În timp ce se ruga şi îşi aducea cere¬rea ei Domnului într-o închinare, toţi pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o.

Când şi-a sfârşit ru¬găciunea şi mulţumirea, copleşită de Domnul, s-a întors în Sion şi de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul şi Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, în¬trucât Domnul îi dăduse porunca înfierii.

Cea binecuvântată între femei l-a văzut şi s-a bucurat încă şi mai mult, şi a po¬runcit rugăciunea. Åži Sfânta Împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune, l-a înştiinţat pe Ioan şi pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger cu privire la mutarea ei, şi le-a arătat ramura de finic pe care i-o adusese îngerul.

A poruncit să pregătească casa, să aprindă candelele si căţuia cu tămâie, căci ea şi-a împodobit casa ca o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, căci Îl aştepta cu o nădejde neclintită.

Când acestea au fost săvârşite, ea a făcut cunoscut tovarăşelor şi cunoştin¬ţelor ei taina mutării ei, iar ele s-au adunat la ea. Plângeau şi se tânguiau de despărţirea sa de ei, căci după Dumnezeu pe ea o aveau drept nădejde şi ajutor.

105.  Or, sora lor, Împărăteasa şi Maica Domnului îi mângâia pe unul câte unul şi pe toţi împreună, le-a dat o sa¬lutare mişcătoare şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii binecuvân¬taţi, şi nu faceţi din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie şi mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veşnică, şi harul şi mila Domnului să fie cu voi pururea!”

Apoi a privit la Ioan Evanghelistul şi i-a spus să dea cele două veşminte ale sale celor două văduve care o slujeau.

Ea le-a descoperit tainele sărăciei şi blândeţii ei, adevărate preînchipuiri. După aceasta, a rânduit şi a poruncit cum anume să fie îmbălsămat şi unde să fie păstrat trupul ei preasfânt şi preacu¬rat. Åži astfel, el a aşezat-o pe slăvită Maică a lui Hristos în si¬criul ei, acest culcuş ce până atunci noapte de noapte fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos, şi fusese luminat de rugăciunile şi cererile ei.

Åži din nou ea a cerut să se aprindă sfeşnicele. Åži credincioşii strânşi acolo suspinau din nou încă şi mai mult pentru că au aflat de mutarea Sfintei Fecioare, Maica lor. Cădeau la picioarele ei şi o rugau să nu-i lase orfani, iar dacă pleca din această lume, să-i însoţească cu harul şi mijlocirile ei.

106. Atunci Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a deschis gura ei nestricăcioasă şi preacurată, şi le-a spus:

“Voia Fiului şi Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, şi Îl slăvesc şi înalţ pe Dumnezeul părinţilor mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale.

De aceea, doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor fiinţă şi viaţă.

Åži când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să  mijlocesc pentru voi şi pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii si să-i întoarcă pe necredincioşi şi să-i facă pe toţi o singură turmă a Bunului Păstor care şi-a dat sufletul său pentru oile sale şi le cunoaşte, şi ai săi îl cunosc!”

În timp ce binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea aşa, şi îi binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic şi un nor cu adiere paşnică. Åži iată că din norul strălucitor au căzut ca nişte picături de rouă înmiresmată sfinţii ucenici şi Apostoli ai lui Hristos care fuseseră adunaţi de la marginile pământului în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.

Evanghelistul şi Teologul Ioan i-a primit şi i-a salutat în linişte şi i-a adus la sfânta şi fericita Fecioară. Nu erau numai Cei Doisprezece, ci şi mulţi alţii din numeroşii lor ucenici aleşi şi făcuţi vrednici de cinstea apostoliei, cum ne spune marele Dionsie Areopagitul în Scrisoarea sa către Timotei, că el însuşi Dionsie şi Timotei şi Ierotei şi alţi prie¬teni au venit acolo împreună cu Apostolii la moartea Împă¬rătesei. Au intrat înaintea ei şi au salutat-o cu frică şi respect.

107. Dar Fericita şi Preasfânta i-a binecuvântat şi i-a în¬ştiinţat de plecarea ei din această lume. Ea le-a povestit şi moartea ce îi fusese tâlcuită de către înger şi le-a arătat sem¬nul morţii ei, ramura de finic dată ei de căpetenia îngerilor, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat.

I-a întărit şi încurajat în săvârşi¬rea propovăduirii celei bune. I-a salutat pe Petru şi pe Pavel şi pe toţi ceilalţi şi le-a spus:

„Bucuraţi-vă, copii, tovarăşi şi uce¬nici ai Fiului şi Dumnezeului meu. Fericiţi sunteţi voi care aţi fost socotiţi vrednici să fiţi ucenicii milostivului şi slăvitului Domn şi Învăţător, şi El v-a încredinţat slujirea atâtor taine şi v-a ales pentru a avea părtăşie la prigoanele şi patima Sa, pentru a vă face vrednici să fiţi uniţi cu slava şi împărăţia Sa, după cum v-a făgăduit şi v-a poruncit Însuşi Domnul slavei!”

Le-a rostit apoi o binecuvântare şi o astfel de învăţătură pe măsura slavei ei şi a poruncit rânduiala îmbălsămării şi îngropării sale, şi-a ridicat mâinile şi a început să mulţumească Domnului şi să spună:

„Te binecuvântez, Împărate şi Fiule Cel Unul al Tatălui Celui fără de început, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ai socotit bun să placi Tatălui printre-o nemă¬surată iubire de oameni şi să Te întrupezi din mine, roaba Ta, cu ajutorul Duhului Sfânt!

Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvân¬tarea, şi pe Tine Cel ce reverşi lumina!

Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viaţa de bine şi pace, care ne-ai adus cunoaşterea Ta şi a Tatălui Tău Cel fără de început şi a Duhului Sfânt Celui împreună veşnic şi de via¬ţă făcător!

Te binecuvântez pe Tine, Care ai binevoit să sălăşluieşti în pântecele meu mai înalt decât cuvântul!

Te binecuvântez pe Tine, Care ai iubit atât de mult firea omenească, încât ai îndurat pentru noi răstignirea şi moartea, iar prin Învierea Ta ai înviat firea noastră din adâncurile ia¬dului şi ai adus-o la cer şi ai slăvit-o cu o slavă neînchipuită!

Te binecuvântez şi laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, şi cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!”

108. Când Sfânta şi Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu a tăcut după lauda şi rugăciunea ei, Sfinţii Apos¬toli au început să vorbească la porunca Duhului Sfânt şi au lăudat şi slăvit fiecare după puterea sa şi după cum îi dădea Duhul Sfânt.

Au lăudat şi au înălţat; nemăsurata bunătate a puterii dumnezeieşti şi prin teologia lor minunată au cântat corul slăvitei Maici a lui Hristos, cum spune Sfântul Dionisie, mai sus-pomenit, în capitolul în care arată care e puterea ru¬găciunii, şi teologia scrisă cu hotărâre de fericitul Ierotei.

Cuvântul său către Timotei pomeneşte în capitolul său adu¬narea Sfinţilor Apostoli la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cum prin porunca şi harul Duhului Sfânt fieca¬re a rostit elogiul şi lauda nemăsuratei puteri şi bunătăţi a lui Hristos Dumnezeul nostru, care a socotit bun să vină pe pământ fără a se despărţi de sânul Tatălui Său şi să se întrupeze din Fecioara neprihănită, El care a plecat cerurile şi S-a pogo¬rât, a găsit-o pe Sfânta şi Preavestita Maria supusă şi mai adâncă decât întreaga fire a oamenilor şi a binevoit să locu-iască întru ea, şi din ea a îmbrăcat firea omenească, şi S-a milostivit şi a mântuit firea oamenilor prin slăvită şi negrăita Sa providenţă, har şi slavă, în bunătatea şi milostivirea Sa nemăsurate.

Åži iată ce stă scris în cuvântul fericitului Dionisie: „îţi voi povesti apoi tot cuvântul teologiei pe care Sfinţii Apostoli şi căpeteniile preoţilor noştri l-au rostit, căci e mai presus de orice cuvânt, cum o ştii tu însuţi frate Timotei. Åži tot ce a spus apoi marilor Apostoli fericitul Ierotei, filozoful şi ucenicul marelui Pavel, Apostol prin harul Duhului Sfânt, lauda lui Hristos Dumnezeu, şi cântul şi slava Maicii Sale preacurate şi fericite, cum o ştiau apostolii şi teologii înşişi: Duhul Sfânt a deschis gura Sa ca să rostească asemenea cu¬vinte de preamărire”.

După aceasta, din nou, Sfânta Născă¬toare de Dumnezeu i-a binecuvântat şi inima sa s-a umplut de o mângâiere dumnezeiască.

109. Åži iată că s-a întâmplat măreaţa şi minunata venire a lui Hristos, Dumnezeul şi Fiul ei, şi împreună cu El au venit oştirile nenumărate ale îngerilor şi arhanghelilor şi alte oştiri ale serafimilor, heruvimilor, scaunelor; toţi stăteau cu frică înaintea Domnului, căci unde va fi împăratul acolo îl vor în¬soţi şi oştirile.

Sfânta Fecioară ştia toate acestea încă de la în¬ceput şi aştepta cu nădejde tare. De aceea spunea: Cred că se vor împlini toate cuvintele spuse mie. După care Sfinţii Apostoli au văzut la fel de limpede, fiecare a văzut slava după puterea sa.

Åži venirea de acum a Domnului era mai măreaţă sin mai înfricoşătoare decât cea dintâi, căci S-a arătat mai strălu¬citor decât fulgerul şi decât Schimbarea la Faţă lucrată pe Tabor, deşi a fost mai puţin decât slava Sa firească, căci ea e nepătrunsă şi nevăzută.

Atunci Apostolii au tremurat şi au căzut la pământ ca nişte morţi; iar Domnul le-a spus: Pace vouă!, cum le-a spus odinioară când a intrat prin uşile încuiate, căci erau în aceeaşi casă a lui Ioan adunaţi tot acolo, atunci de frica iudeilor, iar acum pentru moartea Maicii Domnului.

Când Apostolii au auzit glasul dulce şi dorit al Domnului, au fost învioraţi şi întăriţi la suflet şi la trup, şi au început să priveas¬că cu evlavie strălucirea slavei şi faţa Sa dumnezeiesc de fru¬moasă.

Iar Preasfânta, Preacurata şi Preabinecuvântata Maică a lui Hristos s-a umplut de bucurie, şi faţa sa strălucea de strălucirea slavei dumnezeieşti. Åži ea vedea cu frică şi evlavie slava şi strălucirea ce scânteiau din Împăratul şi Fiul ei Iisus Hristos, şi a slăvit încă şi mai mult Dumnezeirea Sa, s-a rugat pentru Apostoli şi pentru toţi cei ce se găseau acolo.

A cerut mijlocire pentru toţi credincioşii oriunde erau ei, pentru lu¬mea întreagă şi pentru tot sufletul care cheamă pe Domnul şi îşi aduce aminte de numele Maicii Sale, oriunde l-ar pomeni, ea a cerut să se reverse acolo binecuvântarea.

Atunci, din nou, Sfânta Fecioară Maria a privit şi văzut slava Fiului ei pe care nici o limbă omenească nu o poate tâlcui.

110. Åži a spus:

„Binecuvântează-mă, Doamne, cu dreapta Ta şi binecuvântează pe toţi cei ce Te slăvesc şi pomenesc Numele Tău şi Îţi aduc toate rugăciunile şi cererile lor!”

Atunci Domnul a întins dreapta Sa, a binecuvântat-o pe Mai¬ca Sa şi i-a zis:

„Fericită fii şi să se bucure inima ta, binecu¬vântată între femei, Marie, căci tot harul şi tot darul ţi-a fost dat de către Tatăl Meu din ceruri, şi, de aceea, tot sufletul ce va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire şi mângâiere în această viaţă şi în veacul viitor. Iar tu, intră în sălaşurile cele veşnice cu pace, bucurie şi in comorile nesfârşite ale Tatălui Meu, ca să vezi slava Mea şi să te bucuri prin harul Duhului Sfânt!”

Åži, de îndată, la porunca Domnului, îngerii au început să laude cu voce dulce, cu glas auzit şi dorit, iar Sfinţii Apostoli s-au închinat în Duhul Sfânt şi lăudau cu laudă îngerească.

Åži aşa, Preasfânta Maică a Domnului şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet Domnului, Împăratului şi Fiului ei, şi a adormit un somn dulce şi mult dorit.

Aşa cum a ocolit durerile naşterii cu o naştere ne¬grăită, tot astfel nici durerile morţii n-au atins-o în vremea morţii sale, căci Împăratul şi Domnul firilor a fost şi atunci şi acum  strămutătorul   firilor.

Mulţimile îngerilor şi-au întins mâinile lor nevăzute la trecerea sufletului ei sfânt. Casa şi îm¬prejurimile s-au umplut cu o mireasmă negrăită. Iar deasupra trupului ei sfânt plutea o lumină nevăzută de ochi. Åži aşa, În¬văţătorul şi ucenicii, cerul şi pământul au condus-o pe Sfânta Fecioară, Învăţătorul şi Domnul milostiv şi slăvit a dus sfân¬tul suflet ai Maicii Sale preacurate în ceruri, iar ucenicii au aşezat trupul ei neprihănit pe pământ pentru a-l unge cu mi¬resme şi a-l duce acolo unde ea voia, şi după puţină vreme, pentru a fi dus în rai sau în locul pe care l-ar voi Fiul şi Dumnezeu ei.

Apostolii au scos sicriul pe care era culcat tru¬pul cel mai desăvârşit decât bolta cerească al Sfintei Născă¬toare de Dumnezeu.

L-au cinstit cu laude şi cântări, l-au să¬rutat cu frică şi cutremur, şi-au arătat nu numai credinţa şi dragostea lor, dar erau siguri că dobândesc har şi mare folos dacă fapta urma credinţei.

111. De îndată însă ce s-a auzit de moartea Sfintei Împă¬rătesc, toţi bolnavii şi neputincioşii s-au strâns acolo.

Atunci ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi şi toată suferinţa şi boala s-au vindecat. Văzduhurile şi cerurile cerurilor se sfinţiseră prin înălţarea sufletului sfânt, iar pământul se făcuse cinstit cu sfinţire prin trupul ei neprihănit.

Atunci Apostolii l-au îndemnat pe fericitul Petru să rostească rugăciunea îmbălsămării. Petru i-a silit pe Pavel şi Ioan să se roage. Ei însă n-au ascultat, ci s-au închinat înaintea lui ca înaintea căpeteniei Apostolilor.

Fericitul Petru a ascultat cu¬vintelor lor cum se cuvenea în ceasul tainei. S-a rugat şi de îndată au înfăşat în fâşii sfinte şi au uns trupul ce cuprinsese pe Cel Necuprins, pe Împăratul şi Ziditorul celor văzute şi nevăzute, şi l-au aşezat pe sicriu.

Åži din nou Petru a început o laudă şi toată mulţimea Apostolilor a răspuns, şi puterile ce-rurile psalmodiau nevăzut împreună cu ei, iar din pricina lămpilor, sfeşnicelor şi căţuilor, aerul strălucea înmiresmat.

Apoi Sfinţii Apostoli au ridicat pe umeri sicriul cinstit şi, la porunca Duhului Sfânt, au plecat în ţarina Gheţimanilor, cum le fusese poruncit dinainte de Sfânta Născătoare de Dumnezeu.

Îngerii mergeau înainte, străjuiau de jur împrejur şi încheiau mersul picioarelor lor. Apostolii psalmodiau şi toţi credincioşii o conduceau cu credinţă.

Convoiul Fericitei şi Preamăritei era slăvit şi solemn.

Toţi neputincioşii şi bolnavii erau vindecaţi, şi nu erau doar şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel în jurul lecticii împăratului, cum spune Scriptura, ci în chip văzut numeroşii apostoli şi următorii lor şi toţi credinci¬oşii, iar în chip nevăzut nenumăratele puteri ale îngerilor.

112.  Atunci, potrivnicul şi vrăjmaşul adevărului n-a putut să nu-şi mai arate încă o dată neobrăzarea.

A îmboldit din nou pe ticăloşii iudei la pizmă şi atac, căci atunci când au vă¬zut slăvitul convoi al cinstitei Maici a lui Hristos şi numărul Sfinţilor Apostoli şi al credincioşilor care îl urmau, şi nenu¬măratele minuni ce aveau loc prin harul Sfintei Împărătese, şi au auzit glasul laudelor dumnezeieşti de frumoase, ticăloasa pizmă a năvălit asupra poporului nechibzuit şi neînţelept, al neamu¬lui care cugetă pierzania, la care nu este cunoştinţă ca odinioară când mulţimile copiilor nevinovaţi mergeau înainte lui Hristos Îm¬păratul a toate cu ramuri definic şi spuneau: Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, Dumnezeului Israel.

Atunci căpeteniile preoţilor necredincioşi şi cărturarii erau furioşi şi combăteau cu pizmă ticăloasă pe milostivul dăruitor a toate pentru a-L osândi la moarte şi încă la moarte pe cruce.

Åži acum, în con¬voiul Maicii Sale slăvite şi neprihănite, ei s-au adunat la luptă pentru a răsturna câmpia armonioasă şi împodobită a Apos¬tolilor şi credincioşilor, şi cu strigăte necuviincioase au pornit să nimicească adunarea dumnezeiască.

113. Atunci unul dintre necredincioşi cu statura mai înaltă decât ceilalţi, ticălos şi neruşinat, a despicat cu îndrăzneală poporul credincioşilor ce urma chivotul sfinţeniei. A ajuns la Sfinţii Apostoli ce purtau comoara cerească ce cuprinsese pe Cel Necuprins şi firea cea necuprinsă, şi-a întins mâinile sale necurate şi a apucat sicriul pe care odihnea trupul neprihănit al Preabinecuvântatei Împărătese, înaintea căruia tremurau chiar şi îngerii, şi chiar şi heruvimii îl priveau cu evlavie.

Cutezătorul si smintitul a apucat sicriul ca să-l arunce la pământ. O, tu, suflet de fiară? Vânt nesăbuit!

Dar de îndată a văzut dreapta răsplătire a faptelor sale, căci tocmai în clipa în care mâinile sale atingeau sicriul sfânt, amândouă i-au fost tăiate din umeri când a îndrăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic să urmărească nici măcar cu ochii.

Mânia lui Dumne¬zeu s-a abătut asupra lui şi el striga şi urla. Plâns şi deznădej¬de au căzut asupra lui ca şi asupra celorlalţi iudei ce se aduna¬seră împreună cu el. Mânia indignării venise din mâna înge¬rului furios. Ei s-au retras şi au fost ruşinaţi, şi îngerul Dom¬nului i-a urmărit.

Această minune a avut loc pentru ruşinarea iudeilor şi a-i face să se teamă, dar pentru credincioşi a fost mai mult pricină de mândrie şi slavă. Iar cel care mai întâi a fost cuprins de o nebunie extremă şi a fost numărat cu ata¬catorii şi hulitorii lui Dumnezeu, când a fost lovit după fapta sa, s-a ruşinat, a cugetat şi şi-a schimbat dispreţul său în cre¬dinţă, iar pizma sa ticăloasă în frică şi zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase şi hulele sale în căinţă şi în rugăciune. Nu mai avea mâini ca să le înalţe la rugăciune, ci cu lacrimii arzătoare şi cu glas îndurerat chema pe Fecioara sfântă şi cerea milostivirea ei.

114. Or, Cel care este pricina a toate este şi pricina orică¬rei bucurii, n-a socotit bun să aducă asupra celui vinovat su¬ferinţe, dureri, lacrimi şi chinuri veşnice, ci doar o scurtă vă¬tămare trupească.

El îi vindecă pe cei răniţi fără vindecare în sufletul lor şi îi face vrednici să se facă creştini şi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu prin harul botezului. Apoi, i-a vindecat cu milostivire rana mâinilor sale, căci atunci când iudeul pe drept lovit şi-a recunoscut greşeala, a început să se căiască şi să cea¬ră cu lacrimi arzătoare şi a chemat cu durere numele lui Hristos şi al Sfintei Sale Maici Maria.

Sfântul Apostol Petru a dat porunca de a opri sicriul sfânt şi au strigat chemând cu rugăciuni şi cereri pe Născătoarea de Dumnezeu, şi au adus înaintea ei pe vinovatul rănit, zdrobit de căinţă prin sângele vărsat şi udat cu lacrimile ochilor săi.

Atunci, el a atins sfântul sicriu nu ca mai înainte, ci s-a rugat cu frică şi cutremur, şi fericitul Petru i-a aşezat mâinile tăiate la locul lor, şi de îndată, prin harul lui Hristos şi al Preasfintei Sale Maici, mâinile tă¬iate din umăr s-au lipit din nou de trupul lor, şi nu numai că au pierit junghiurile durerii, dar chiar şi urma rănii nu s-a mai văzut.

Din acea clipă omul acela a crezut în Hristos, a fost botezat şi s-a alăturat numărului credincioşilor, şi slăvea pe Hristos şi pe Preasfânta şi Slăvită Sa Maica. Această minune, rana năprasnică şi tămăduirea ei numaidecât, a întărit pe mulţi din cei ce şovăiau în credinţă şi i-a întors la credinţă pe mulţi dintre iudei, iar ei au mărturisit pe Dumnezeu pe care-L răs-tigniseră, pe Domnul Iisus Hristos, şi au proclamat-o pe Sfânta Sa Maică ca Născătoare de Dumnezeu.

115. Åži astfel, cu o slavă şi o laudă încă şi mai strălucitoa¬re, Apostolii au luat din nou pe umerii lor vrednici sicriul lo¬cuit de lumină şi slăvit al Sfintei Împărătese, păzit prin po¬runca cerului şi a pământului, nevăzut împodobit de oştirile îngerilor şi arhanghelilor, şi de laudele şi cântările văzute şi recunoscute.

Åži l-au adus la Gheţimani, şi au aşezat în mor¬mânt trupul fără prihană, sfântul tron trupesc al lui Dumne¬zeu, Sfânta Sfintelor, izbăvirea firii noastre, taina înfricoşătoa¬re mijlocind unirea dintre Dumnezeu şi omenire, cetatea lui Dumnezeu din pricina căreia e numită slăvită din neam în neam, muntele în care i-a plăcut lui Dumnezeu să locuiască, în care s-au arătat venirile Dumnezeului şi Împăratului nostru care este întru sfinţi, uşa cea închisă prin care nimeni nu a trecut fără numai Domnul singur păzind-o închisă: Fecioara cea singură printre maici, singura fără prihană Născătoare de Dumnezeu.

Nu este de mirarea că Maica vieţii a fost pusă în mormânt, căci şi Fiul ei, Care e însuşi viaţa şi nemurirea, a suferit moartea trupească şi punerea în mormânt, dar prin moartea Sa a nimicit moartea şi a dăruit lumii viaţă.

Nu se cuvine însă să trecem sub tăcere felul în care a fost aşezat trupul Fecioarei, cum l-au purtat în mormânt şi au aşezat si¬criul încărcat de comoară nepreţuită. Căci au trebuit să ridice trupul fericit din sicriu şi să-l aşeze în mormânt, şi toţi Sfinţii Apostoli şi ceilalţi care îl însoţeau au fost înfricoşaţi şi n-au îndrăznit să atingă cu mâinile lor trupul cel cu totul sfânt căci vedeau lumina care îl acoperea şi harul lui Dumnezeu ce era peste el.

116. Din nou, aşadar, toţi Apostolii au încredinţat lui Petru şi Pavel sarcina de a pune în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmires¬mată trupul sfânt al Împărătesei, şi îl umplea de lacrimi.

Atunci Petru şi Pavel n-au atins sfântul frup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mor¬mânt, ei Apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său şi în chip asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cum a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură.

Astfel, când această sfântă  şi Sfântă a Sfintelor,  trupul preabinecuvântatei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria a fost pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi do¬rită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune prorocul David: Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare.

Glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi Împăratului păcii.

117. Însă martori vrednici de crezare şi nemincinoşi ne-au înştiinţat şi acest lucru, şi este vrednic de crezare şi si¬gur că în adunarea Sfinţilor Apostoli la moartea Împărătesei unul dintre Apostoli, prin voia providenţei, n-a putut să fie înştiinţat împreună cu ceilalţi.

Åži Sfinţii Apostoli l-au aştep¬tat ca să dobândească şi el binecuvântarea prin întâlnirea cu trupul cel binecuvântat şi fericit. A treia zi însă a sosit şi Apostolul acesta şi i-a găsit pe ceilalţi prieteni ai săi pregătiţi să cânte psalmi în faţa mormântului sfânt. A auzit şi el psal-modia dulce a îngerilor şi i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să deschidă mormântul cinstit pentru a vedea trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Fericiţii Apostoli au ascul¬tat cererea fratelui lor prin porunca Duhului Sfânt şi au deschis mormântul cu frică. Åži când l-au deschis, n-au mai găsit trupul slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat acolo unde voise Fiul şi Dumnezeul ei.

Căci aşa cum Acesta S-a supus mormântului, când a suferit moartea în trup pentru mântuirea noastră şi a înviat a treia zi, tot aşa i-a plăcut să fie pus în mormânt şi trupul fără prihană al Preasfintei Maici şi ea să fie mutată în nestricăciunea cea veşnică după cum a vo¬it, sau ca cele două materii să fie unite din nou una cu alta, căci aşa I-a plăcut Ziditorului a toate să cinstească pe Născă¬toarea Lui, după cum ştie El, singurul Împărat al slavei şi Domn al vieţii şi al morţii.

Aşadar, mormântul s-a găsit gol. Dar fâşiile şi giulgiul în care au aşezat-o le-au aflat, însă trupul Fecioarei nu mai era, ci fusese înălţat la Fiul şi Dumnezeul ei, ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărătească împreună cu El şi aşa a făcut să urce firea noastră în împărăţia cea veşÂ¬nică, nu numai prin Fiul său, ci şi prin Maica Sa.

118. Atunci, fericiţii Apostoli s-au umplut de uimire şi bu¬curie şi au ştiut că întârzierea unuia dintre Apostoli s-a în¬tâmplat prin voia providenţei pentru descoperirea acestei tai¬ne, ca pentru el să se deschidă mormântul şi să se vestească mutarea sfântului trup.

Åži au lăudat pe Hristos care a cinstit-o pe Preasfânta şi Preacurata Sa Maică, căci erau plini de lumi¬na şi mireasma mormântului sfânt în care fusese aşezat trupul Sfintei Fecioare cel mai desăvârşit; decât cerurile.

Åži-n tot ţi¬nutul Gheţimanilor s-a revărsat strălucirea şi mireasma. Au închis deci din nou sfântul mormânt, iar slăvită mutare a Sfintei Născătoare de Dumnezeu a fost propovăduită în lu¬mea întreagă. S-a spus şi a ajuns până la urechile noastre cu¬vântul că Apostolul care a venit a treia zi era Toma sosit din India, pentru că aşa cum odinioară Învierea lui Hristos s-a făcut şi mai vrednică de crezare prin Toma, atunci când Domnul a intrat prin uşile încuiate în ziua a opta şi i-a arătat lui toate rănile şi coasta Sa sfântă, tot aşa şi acum, datorită lui Toma, să se cunoască mutarea trupului în chip nestricăcios fără prihană al Sfintei şi Pururea Slăvitei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria.

Atunci Sfinţii Apos¬toli, după rugăciune şi salutări întreolaltă, s-au împrăştiat din nou fiecare în ţara propovăduirii lui, şi îi învăţau pe toţi păgâ¬nii în credinţa cea dreapta după porunca şi cu ajutorul Dom¬nului şi cu lucrarea minunilor. Astfel, deci, cerurile şi oştirile îngerilor s-au cutremurat prin urcuşul sufletului iar mai apoi al trupului Preasfintei şi Fericitei Fecioare.

Iar pământul a fost sfinţit prin purtarea ei pe pământ şi prin punerea în mormânt şi de la sfintele veşminte ale trupului său. Toate văzduhurile şi toate făpturile au primit har prin vederea ei şi bunătatea ei nevăzută şi neîncetată, şi tot pământul şi toate cetăţile şi toate sufletele credincioşilor s-au umplut şi au spo¬rit prin lucrarea neîncetată a minunilor ei şi prin vindecările şi bunătăţile nenumărate pe care Sfânta Maica lui Hristos le arată peste fiecare.

Åži cine ar fi în stare să povestească ajutoa¬rele ei şi grija ei pentru noi toţi, sau ce limbă va rosti cum se cuvine mulţimea bunătăţilor sale?

119. Vom face cunoscut acum în cuvântul nostru întru slava lui Hristos Dumnezeu şi întru lauda Sfintei şi Prea¬curatei Sale Maici, nădejdea noastră şi mijlocitoarea noastră a tuturor, felul în care Născătoarea de Dumnezeu a trimis ca relicvă dorită veşmântul ei nestricăcios marii cetăţi a Constantinopolului, şi felul în care această cetate i-a fost dată în dar de poporul credincios, şi felul în care ea a desemnat-o ca o comoară neatinsă a Bisericii.

Pe vremea lui Leon, marele împărat credincios al elinilor, ce a domnit după Marcian, au fost doi prinţi, unul numit Galbios şi celălalt Canditos. Ei erau fraţi prin fire şi fraţi prin bunătate, erau împodobiţi de tot lucrul bun afară de unul singur, care este culmea a tot bi-nele, adevărata credinţă.

Erau lipsiţi de ea căci fuseseră cu¬prinşi de erezia nesăbuită a lui Arie. Ei ţineau de familia lui Aspar şi Artaburios, care în acea vreme avea mare putere în cetatea împărătească.

Åži Dumnezeu i-a iertat în chip vădit, căci ei erau sprijinul ereziei lui Arie, dar harul lui Dumnezeu nu i-a lăsat pe Galbios şi Canditos în erezie, din pricina fap¬telor lor bune, ci i-a întors de la răutatea lor spre adevăr până acolo încât nu numai că s-au întărit pe ei înşişi în credinţa ortodoxă, dar i-au învăţat binele şi i-au călăuzit spre mântuire pe mulţi alţii ce fuseseră învăţaţi să fie în rătăcire.

Cum aceştia se purtau bine şi în chip ortodox, au avut iniţiativa unei mi¬lostiviri si mai mari şi a unei bunătăţi încă şi mai sporite faţă de cei săraci spre a-i plăcea întru totul Domnului. De aceea, Preasfânta şi neprihănita Maică a lui Hristos a socotit lucru bun să dea ceva din rufele ei nestricăcioase acestei cetăţi. I-a plăcut ca această providenţă să se săvârşească prin aceşti oa¬meni, prieteni ai lui Dumnezeu. Åži lucrul s-a petrecut în felul următor.

120. Le-a venit în gând prinţilor dragostea şi dorinţa de a merge la Ierusalim să se închine la locurile sfinte. Ei l-au în¬ştiinţat de aceasta pe împăratul Leon şi pe împărăteasa Verina, iar din porunca lor au plecat împreună cu ei mulţi din prietenii lor şi un mare număr de oşteni.

Ei au ajuns în Pales¬tina şi au luat-o pe calea ce duce în Galileea spre a vedea şi Nazaretul şi Capernaumul. Când au sosit acolo, era seară şi trebuiau să poposească. Åži acest lucru s-a făcut prin provi¬denţa lui Dumnezeu, şi au fost găzduiţi într-un sat mic în care printre mulţi alţii locuia şi o femeie fecioară înaintată în vâr¬stă, evreică după lege, dar întărită şi cuviincioasă prin toate faptele, căci sufletul său a fost pentru o vreme tărâm al întu¬nericului, dar şi vehicul pentru a primi lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

La această femeie în vârstă era depusă comoara veşmântului sfânt al slăvitei Maici a lui Hristos. Åži prin provi¬denţa Domnului, în casa ei au poposit Galbios şi Canditos. Åži când s-au aşezat la cină, s-au uitat înăuntrul casei, şi au văzut o altă casă în care erau aprinse multe lumânări. Era plină de mireasma tâmâiei şi mulţi bolnavi erau culcaţi acolo. Astfel şi-au dat seama că era un lucru dumnezeiesc înăuntru şi au fost curioşi să ştie ce anume era. S-au dus deci şi au chemat-o pe bătrână să cineze cu ei ca să o întrebe despre acest lucru. Dar ea n-a vrut să vină şi a pretextat porunca Legii, căci nu era îngăduit unui iudeu să mănânce alături de comeseni creşÂ¬tini.

Dar ei au trimis să meargă la ea dându-i de ştire că aceasta nu e o piedică: „Vei gusta hrana pregătită de tine şi numai din aceasta. Vei şedea cu noi doar pentru cuvânt şi ca să vorbim!” Femeia a ascultat de cei doi iluştri patricieni şi s-a dus la ei, s-a aşezat şi a început să le vorbească.

După multe cuvinte în jurul mesei, au început s-o întrebe în amănunţime ce ardea înăuntrul casei, căci socoteau că e un lucru ce ţine de Legea cea veche.

121. Femeia însă a vrut să povestească despre aceste lu¬cruri, dar fără să le descopere pricina lor. Aşadar, ea le-a spus: „Vedeţi, domnilor, mulţimea de neputincioşi? Prin voia lui Dumnezeu, demonii sunt alungaţi în acest loc, orbilor li se redă vederea, ologilor mersul, surzii aud şi orice boală e tă¬măduită”.

Dar iluştrii patricieni, iscusiţi fiind, i-au spus din nou: „Åži care e pricina atâtor minuni? Povesteşte-ne-o!” Åži ea a spus: „O predanie strămoşească a ajuns până la noi că în acest loc Dumnezeu S-a arătat unui patriarh şi de atunci a venit harul în acest loc”.

Când însă elinii au auzit aceasta, s-au îndoit că ea le spusese adevărul. Åži din nou i-au cerut să spu¬nă adevărul, „căci, ziceau, pentru aceasta am îndurat ostene¬lile şi călătoria, ca să ne învrednicim să ne închinăm Locurilor Sfinte”. Ea a vorbit din nou: „Nu ştiu nimic mai mult!”

Åži din nou aceştia şi-au dat seama că nu le spunea adevărul, căci Sfânta Împărăteasă ce voia să le dăruiască bizantinilor marea comoară le spunea în inimă să caute adevărul. De aceea, ei au cerut cu mai multă stăruinţă şi implorare să le spună adevărul, şi s-au jurat cu jurământ mare să o silească să spună adevărul.

Atunci ea a vorbit din adâncul sufletului şi lacrimile îi cur¬geau, a privit în jur şi leja spus cu ruşine: „Bărbaţilor, nimă¬nui n-a fost descoperită această taină până în ziua de astăzi, căci părinţii mei mi-au încredinţat-o cu jurământ mie, singura lor fiică. Ei au poruncit aceasta unei fecioare ca la rândul ei aceasta în ceasul morţii să o încredinţeze unei alte fecioare celei pe care o vedeţi, cinstiţi şi iluştri patricieni. A ajuns până la noi în familia mea obiceiul ca o femeie să rămână fecioară, dar acum nu mai este nimeni pe lângă mine ca să i-o pot în-ştiinţa. De aceea vă descopăr vouă lucrul. Åži iată, păziţi acest cuvânt. Acolo se găseşte într-un scrin haina Mariei Născătoa¬rea de Dumnezeu, căci aşa am fost înştiinţaţi de bunicii noştri că Născătoarea de Dumnezeu Maria în clipa morţii sale a lă¬sat celor două femei care o slujeau cele două haine ale sale.

Una din ele era din familia mea. Bunica a luat haina şi a aşe¬zat-o într-un scrin, lăsând-o moştenire din generaţie în gene¬raţie. Åži a dat porunca atunci ca o fecioară să păzească această comoară, iar acum scrinul se găseşte în mijlocul casei iar înă¬untru se află veşmântul Fecioarei Născătoare de Dumnezeu de unde se fac minunile. Aceasta e cinstiţilor, adevărata prici¬nă a lui, şi acest lucru n-a fost descoperit nimănui din Israel”.

122. Iluştrii patricieni au rămas uluiţi ascultând aceasta, şi inima lor era împărţită între teamă şi bucurie, şi s-au aruncat la picioarele femeii şi i-au spus: „Fii sigură că nimeni în Ieru¬salim nu va auzi de la noi această istorie drept mărturie. Te încredinţăm Sfintei Născătoare de Dumnezeu însăşi, dar îţi cerem să petreci noaptea în locul unde-i aşezată sfânta co¬moară!”

Femeia a consimţit şi au intrat în casă, şi n-au dat somn ochilor lor, nici dormitare genelor lor, ci toată noaptea au petrecut-o în rugăciuni şi în cereri, aducând mulţumiri pentru că au aflat un lucru bun şi atât de mare.

Când au văzut toţi bolnavii cuprinşi de somn, au luat măsurile scrinului în care se găsea o bogăţie atât de scumpă şi au copiat întru totul forma lemnului. Dimineaţa au ieşit degrabă şi, luându-şi ră¬mas bun de la femeie, i-au spus: “Dacă ai vreo nevoie la Ieru¬salim, spune-ne-o!, căci la întoarcere vom trece din nou pe aici”.

Ea a răspuns: „N-am nevoie de nimic decât de rugăciu¬nea voastră, ca să vă revăd din nou în pace”. Åži Galbios şi Canditos s-au dus la Ierusalim şi au împlinit făgăduinţa făcută Domnului, s-au rugat la Locurile Sfinte, au împărţit mari su¬me de bani săracilor, mănăstirilor şi bisericilor. Iar în timpul şederii lor acolo au chemat un meşteşugar poruncindu-i în taină să le facă un sicriaş de cutare dimensiuni şi de cutare formă, cu scânduri vechi, explicându-i tot ceea ce era nevoie.

Meşteşugarul a făcut cum i se poruncise. Au poruncit de asemenea să se ţeasă şi o învelitoare cusută de aur, mândră foarte, peste sicriaş, iar când au cerut să se roage la locurile sfinte şi la mănăstiri, au dobândit rugăciunea tuturor şi binecuvântarea patriarhului, şi au plecat luând-o din nou pe drumul lor.

Åži aveau cu ei sicriaşul făcut de ei şi au ajuns în statul cu pricina fiind găzduiţi cu bucurie în aceeaşi casă a bătrânei. I-au dăruit lumânări mândre şi multă tămâie şi miresme alese. Femeia i-a primit pe iluştrii patricieni cu emoţie ca pe nişte prieteni şi rude.

123. Ei însă i-au cerut din nou să stea în cămara comorii harului, şi încă o dată ea le-a îngăduit. Au intrat acolo de-a dreptul, închinându-şi rugăciunile lui Dumnezeu. Åži au cerut Sfintei Sale Maici cu lacrimi arzătoare şi au spus: „Nu sunten în neştiinţă noi, robii tăi, Împărăteasă slăvită, de ceea ce i s-a întâmplat lui Oza când a atins cu mâna chivotul Legii. Cum deci noi, care suntem vinovaţi de multe fărădelegi, vom îndrăzni să atingem acest chivot în care se păstrează o asemenea comoară?

Cum vom întinde mâna noastră asupra lui dacă nu dai tu însăţi porunca? De aceea, îţi cerem şi te rugăm să împlineşti dorinţa inimilor noastre, căci suntem dornici că ducem această comoară în cetatea ce cinsteşte numele tău, ca să fie pentru ea ocrotire veşnică şi meterez de netrecut!”

Au adus această cerere toată noaptea, iar dimineaţa au vărsat la¬crimi şi au fost mulţumiţi că Maica lui Hristos Dumnezeu a ascultat rugăciunea lor. S-au apropiat de arca sfântă cu frică şi cutremur, căci toţi cei ce erau acolo adormiseră somn adânc. Au luat arca şi au acoperit comoara lor cu bună plăcerea ha¬rului dumnezeiesc, iar în locul ei au aşezat-o pe cea care fuse¬se meşteşugit confecţionată după asemănarea ei la Ierusalim, şi-au acoperit-o cu acoperământul ţesut în aur pe care îl făcu¬seră. Iar dimineaţa, au salutat devreme femeia dându-i pace, şi i-au arătat frumosul acoperământ cu care acoperiseră chi¬votul şi care a plăcut femeii, şi i-au făgăduit că acela va rămâ¬ne acolo pururea.

Apoi au dat tuturor celor bolnavi şi ologi bani şi au plecat cu bucurie pe drumul lor. Åži când au ajuns la Constantinopol, care e cetatea Bizanţului, n-au vrut să facă cunoscut lucrul slăvit nici împăratului, nici patriarhului, căci se temeau ca împăratul să nu le ia această comoară preţioasă şi să fie lipsiţi de acest lucru bun.

Ei se gândeau să păstreze acest mărgăritar preţios alături de altele cu ajutorul Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Locul în care se găseau casele lor era aproape de zidul dinspre mare, şi se numea Vlaherne. Acolo au zidit o biserică şi au fost cu râvnă în toate să nu se descopere secretul lor. De aceea au închinat biserica zidită numelui Apostolilor Petru şi Marcu.

Înăuntru au aşezat ma¬rea comoară, şi s-au ostenit să împodobească sfântul locaş cu o psalmodie neîntreruptă şi cu o tămâiere înmiresmată ne¬contenită şi cu sfeşnice şi cu lumânări neîncetat aprinse, şi aşa secretul a fost ţinut multă vreme ascuns.

124. Însă Sfintei Împărătese, nădejdea şi mijlocirea creşÂ¬tinilor, nu i-a plăcut ca un astfel de lucru bun să se mărgi¬nească numai la doi prinţi, şi să fie trecut cu desăvârşire sub tăcere, şi ca desfătarea de această bogăţie comună tuturor să fie doar a celor doi. Åži a dat de ştire să descopere taina ascunsă. Aşadar, ei au intrat la Leon, împă¬ratul credincios şi slujitor al lui Dumnezeu, şi au povestit această taină dându-i de ştire în ce chip preţioasa comoară sosise cu adevărat în cetatea împărătească.

Credinciosul împă¬rat auzind aceasta s-a umplut de bucurie mare. Numaidecât a dat vestea despre comoara ascunsă, iar Galbios şi Canditos, fericiţii ce săvârşiseră această slujire dumnezeiască, erau cin¬stiţi de către toţi.

Atunci Leon, împăratul slujitor al lui Dumnezeu, şi Verina, împărăteasa credincioasă, au zidit în acel loc cu danii împărăteşti o biserică măreaţă, şi au gătit un chivot de aur şi argint şi au pus în el comoara sfântă, şi au împodo¬bit biserica cu daruri şi podoabe nenumărate spre veşnica lor pomenire. Împăraţii Leon şi Verina şi-au sfârşit vremea dom¬niei lor în bunătate şi bunăvoire, şi au trecut la viaţa cea veşÂ¬nică.

De asemenea, Galbios şi Canditos, credincioşii şi adevă¬raţii slujitori ai Sfintei Născătoare de Dumnezeu s-au stins cu credinţă în slujba lui Dumnezeu. Chivotul tainei însă a rămas ca bogăţie veşnică pentru poporul credincios şi pentru cetatea slujitoare a lui Dumnezeu, în el nefiind aşezate tăbliţele gra¬vate ale lui Moise, ci veşmântul sfânt şi cinstit al Slăvitei şi Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu, în care a fost îmbrăcat nu numai trupul ei fără prihană şi nestricăcios, dar, în clipa în care Hristos Dumnezeu S-a întrupat şi S-a născut din ea pentru mântuirea noastră şi a fost prunc, a fost învăluit şi El nu o dată în acesta, sugând laptele după rânduiala sugarilor, El care e viaţa şi Care face să crească tot trupul.

De ace¬ea, acest veşmânt sfânt al preacuratei şi lăudatei Născătoare de Dumnezeu a rămas nestricat de atunci şi până în ziua de astăzi.

În acelaşi chip, Sfânta Maică Preacurată a lui Hristos a dăruit aceleaşi cetăţi şi brâul care încingea trupul ce L-a cu¬prins pe Cel Necuprins, pe Împăratul a toate. Åži pentru aceas¬ta a fost zidită frumoasa biserică a împăraţilor credincioşi în¬tru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ce se numeşte Chalkoprateia, şi aici e păstrat brâul nestricăcios, ca o cunună de slavă şi zid al credinţei tari a cetăţii şi chezăşie de biruinţă pentru împăraţii slujitori ai lui Dumnezeu.