La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul, Sfantul Ioan Maximovici

La Liturghie, în ziua Sfintei Invieri se citeste începutul Evangheliei lui Ioan despre Cuvântul cel dumnezeiesc.

Când totul se umple de lumina Invierii lui Hristos si cerurile se unesc cu pamântul în proslavirea Biruitorului mortii, Evanghelia ne vesteste Cine este El: „La început era Cuvântul”.

Despre Cuvânt s-a vorbit înca din Vechiul Testament: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întarit si cu duhul gurii Lui toata puterea lor” (Ps. 32, 6), „Trimis-a Cuvântul Sau si i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20).

Deosebit de viu si de graitor se vorbeste despre puterea lucrarii Cuvântului lui Dumnezeu în Cartea întelepciunii lui Solomon. Dar oamenii Vechiului Testament subîntelegeau prin Cuvântul lui Dumnezeu doar manifestarea vointei si a lucrarii lui Dumnezeu. Iar acum Ioan binevesteste despre Cuvântul lui Dumnezeu ca este Insusi Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Nascut, a doua Persoana a Sfintei Treimi.

De ce Fiul lui Dumnezeu este numit si Cuvântul? Deoarece prin El Tatal Isi exprima vointa.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este asemeni cuvântului omenesc. Omul îsi exprima prin cuvânt gândurile si dorintele sale. Dar cuvântul rostit de om se stinge si dispare. Dorinta exprimata de el uneori se împlineste, dar adesea ramâne neîmplinita.

Cuvântul lui Dumnezeu este vesnic si atotputernic. El este mereu la Dumnezeu.

Cuvântul omului este o putere care îl ajuta. Cuvântul lui Dumnezeu este a doua Persoana a Sfintei Treimi. El Insusi este Dumnezeu. Dumnezeu-Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu si Il iubeste pe Tatal si face totul de bunavoie dupa voia Lui. Mai precis, Ei au o singura vointa.

Dumnezeu-Tatal Il iubeste pe Fiul Sau si face totul prin El. Nimic nu a facut Tatal fara Fiul. „Toate prin El s-au facut”- toate prin El au început sa fie si fara El nimic nu a început sa fie, din toate câte sunt: „Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” (In. 1, 3) – asa cum spune despre aceasta al doilea articol al Simbolului de credinta.

Când în Cartea Facerii se spune ca atunci „a zis Dumnezeu: Sa fie lumina!” si „a zis Dumnezeu: sa fie o tarie”, înseamna ca Dumnezeu-Tatal a voit sa faca lumina, taria si celelalte, iar Cuvântul, Fiul Sau, le-a adus la împlinire.

Cuvântul lui Dumnezeu da viata. El este Izvorul vietii: „Întru El era viata si viata era lumina oamenilor” (In. 1, 4).

Cuvântul lui Dumnezeu este Lumina, prin El Dumnezeu-Tatal Se arata pe Sine si îsi
vesteste dumnezeiasca Sa voie: „era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care
vine în lume” (In. l, 9).

Acea Lumina nu poate fi acoperita de nici un întuneric: „lumina lumineaza în întuneric si întunericul nu a cuprins-o” (In. 1, 5).

Întunericul pacatului a pus stapânire pe omenire dupa caderea în pacat, dar nu a putut sa acopere Lumina dumnezeiasca.

Potrivit voii Tatalui, Fiul lui Dumnezeu a sfintit lumea, S-a coborât pe pamânt si S-a întrupat. „Si Cuvântul S-a facut trup si S-a salasluit între noi” (In. 1, 14).

Iar pentru a-I pregati calea în inimile oamenilor, Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Inaintemergatorul. El Il propovaduia pe Hristos si chema oamenii sa creada în El, sa creada ca El este Fiul lui Dumnezeu.

Cu multa vreme înainte a fost data Legea, prin Moise. Dar, limitând raul, Legea nu-i putea mântui pe oameni, împlinind Legea în cele din afara, oamenii ramâneau plini de rautate pe dinauntru.

De aceea, lumea nu-L cunoscu pe Ziditorul ei, Fiul lui Dumnezeu coborât pe pamânt: „În lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut, întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (In. 1, 10-11).

Pazitorii Legii nu L-au primit pe Cuvântul întrupat, caci nesuferita le era Lumina Lui. Dar Izvorul vietii, pe care ei L-au predat mortii, S-a coborât la iad, l-a nimicit si a risipit întunericul prin Lumina Sa dumnezeiasca.

Înviind din morti, Hristos a deschis portile împaratiei slavei Sale tuturor celor ce cred în El.

Cei ce cred în Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat si L-au primit în suflete se fac cu inimile lor fii ai lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu îi renaste în duh, salasluindu-se în ei si dându-le puterea sa iubeasca Adevarul si sa faca voia lui Dumnezeu.

„Si celor câti L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12).

Renascuti prin har, daca pâna la sfârsitul vietii pamântene vor ramâne în har si vor merge pe calea aratata de Hristos, de Lumina cea adevarata, se vor învrednici sa primeasca de la El darul cel nou: se vor desfata vesnic în împaratia Tatalui Ceresc, privind la slava Unicului-Nascut Fiu al Sau, slava care întrece totul în lume, bucurându-se totodata cu bucurie si fericire de nedescris.

Acelasi Cuvânt de dinainte de veci al lui Dumnezeu, prin Care s-a zidit lumea, a mântuit si a renascut neamul omenesc spre o noua viata plina de bucurie, prin întruparea si învierea Sa.

Luminoasa înviere este sarbatoarea lui Dumnezeu-Cuvântul, ziua biruintei Lui asupra iadului si a mortii, începutul vietii celei noi si a veseliei vesnice daruite de El.

„Cuvântul Cel dimpreuna-fara-de-început cu Tatal si cu Duhul din Fecioara S-a nascut pentru mântuirea noastra, sa-L cântam, credinciosilor si sa ne închinam Lui, pentru ca a binevoit cu trupul sa Se urce pe Cruce si moarte sa sufere si pe morti sa-i învieze, prin slavita Invierea Sa.”

„Unule-Nascut, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce esti fara de moarte, cu moartea pre moarte ai calcat, Unul fiind din Sfânta Treime, împreuna-slavit cu Tatal si cu Duhul Sfânt, mântuieste-ne pre noi!”

din „Predici si îndrumari duhovnicesti”, Sfantul Ioan Maximovici