Sf.Teofan Zăvorâtul: Duminica 28 după Rusalii

Sf.Teofan Zăvorâtul: Duminica 28 după Rusalii

Din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi in an”
Sfantul Teofan Zavoratul
Ed. Sophia
Bucuresti, 1999


A douăzeci şi opta duminică după Cincizecime

[Col. 1, 12-18; Lc. 14, 16-24]. „Mulţi chemaţi, puţini aleşi.” Chemaţi sunt toţi creştinii, iar aleşi, aceia dintre creştini au atât credinţă, cât si viaţă creştinească, în primele timpuri ale creştinismului, la credinţă oamenii erau chemaţi prin propovăduire; noi suntem chemaţi prin însăşi naşterea noastră si prin creşterea primită între creştini. Åži slavă lui Dumnezeu!

O jumătate din drum, adică intrarea în creştinism şi înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără nici o osteneală. Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viaţa cu atât mai vrednică de chemare. Aşa a şi fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. în educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri; în societate au pătruns obiceiuri necreştineşti, care îi pervertesc pe aceştia în continuare, după ieşirea din şcoală, şi nu e lucru de mirare dacă aleşii fiind dintotdeauna puţini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt şi mai puţini. Acesta este duhul veacului – anticrestinesc!

Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm…

Lasă un răspuns