Sf.Teofan Zavoratul: Botezul Domnului
Din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi in anâ€
Sfantul Teofan Zavoratul
Ed. Sophia
Bucuresti, 1999
Botezul Domnului (Dumnezeiasca Arătare)
[Tit 2,11-14; Mt. 3,13-17] Botezul Domnului se mai numeşte şi Dumnezeiasca Arătare, întrucât cu acest prilej S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat: Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul – Cel întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfânt – prin pogorârea asupra Celui Botezat. Aici se arată şi taina legăturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu-Duhul Sfânt de la Tatăl purcede şi întru Fiul se odihneşte, dar nu purcede din El. Se mai arată aici şi că iconomia întrupării pentru a noastră mântuire a fost săvârşită de Dumnezeu-Fiul cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt şi a lui Dumnezeu-Tatăl.
Se mai arată şi faptul că mântuirea fiecăruia nu se poate săvârşi altfel decât în Domnul Iisus Hristos, cu harul Sfântului Duh, prin bunăvoirea Tatălui.
Toate tainele creştinătăţii strălucesc aici cu lumina lor dumnezeiască şi luminează minţile şi inimile celor ce cu credinţă săvârşesc această mare prăznuire. Veniţi să ne înălţăm cu mintea şi să ne afundăm în contemplarea acestor taine ale mântuirii noastre, cântând: „în Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat„, care chiverniseşte în chip treimic mântuirea noastră şi ne mântuieşte în chip treimic.