Sf.Ioan Gura de Aur_Duminica orbului din naştere_2

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 58

„Au zis deci orbului iarăşi: Tu ce zici despre el că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar Iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, pînă ce n-au chemat pe părinţii celui care vedea.” (Cap.9, Vers. 17,18 – Vers. 34).

1. Cum, privitor la orbul din naştere, evreii combătînd adevărul, îl fac să strălucească şi mai mult.

2. întrebat de farisei, orbul din naştere le răspunde cu curaj şi dă slavă lui Dumnezeu.

3. Dezamăgirea fariseilor: Ei îl batjocoresc pe orb.

1.Nu trebuie să ne oprim să citim Scripturile în fugă, trebuie să le meditaţi cu multă grijă şi atenţie, de teamă ca să nu vă aflaţi dintr-odată opriţi. Spre exemplu, se poate pune aici în mod drept această întrebare: cum evreii după ce au zis: „Acest om nu este trimis de Dumnezeu, fiindcă nu ţine sîmbăta”, zic ei acum: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?” Ei nu zic: şi tu, ce spui despre omul acesta care calcă sîmbăta, ci pun justificarea în locul învinuirii.
Ce trebuie deci să răspundem? Nu sînt aici aceiaşi care ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, ci aceştia sînt cei care, avînd un sentiment contrar, au zis: un om rău nu poate să facă asemenea semne. Aceştia voind să le închidă gura celorlalţi, fără să pară că iau apărarea lui Iisus Hristos, fac să fie adus omul care purta pe faţa sa semnele puterii şi ale virtuţii medicului său, şi-l întreabă.
Remarcaţi deci, dragii mei ascultători, înţelepciunea acestui cerşetor sărac, care a vorbit cu mai multă prudenţă decît ei toţi.
Mai întîi el zice: „Este un prooroc”, fără să se înspăimînte de judecata pe care o vor avea despre el evreii, – care, împotrivindu-se din toate puterile lor şi minunii şi faimei sale, ziceau: „Cum poate să fie trimis un om de la Dumnezeu care nu ţine sîmbăta?” dar el a zis: „Este un prooroc”.
Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, pînă ce n-au chemat pe părinţii celui care vedea.”
Fiţi atenţi la toate şmecheriile la care apelează ei pentru a acoperi şi a face să dispară minunea.
Dar adevărul este de aşa natură că el se fortifică şi se întăreşte prin aceleaşi arme cu care adversarul îl combate; şi că eforturile zadarnice pe care le face pentru a-l întuneca, nu slujesc decît pentru a-l face să strălucească mai mult.
Dacă evreii n-ar fi făcut toate lucrurile acestea, mulţi s-ar fi putut îndoi de minune: dar, iată că ei lucrează ca şi cum n-ar avea în vedere decît să descopere adevărul: ei n-ar fi fost luaţi altfel dacă ar fi lucrat pentru Iisus Hristos.
In sfirşit, în intenţia de a pierde, ei întreabă: „Cum ţi-a deschis el ochii tăi?” Adică, fără îndoială, aceasta a facut-o prin ghicit şi vrăjitorie?
In sfîrşit, cu altă ocazie cînd ei nu mai au nimic de obiectat, ei se străduie să-i batjocorească la început minunile şi vindecările, zicînd: „Acest om nu alungă demonii decît cu puterea lui Beelzebub” (Mt. 12, 24). Aici, la fel, neavînd nimic de obiectat, ei se năpustesc asupra timpului şi asupra călcării sîmbetei; ei zic iarăşi: Acest om este un păcătos.
Dar acest om, pe care invidia voastră nu poate să-l sufere şi a cărui faimă voi o sfaşiaţi, acest om va dezarma zicîndu-vă: „Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat?” (Ioan 8, 46). Åži nimeni n-a răspuns, nimeni n-a zis: Tu te numeşti fără păcat, tu huleşti: ori, dacă ei ar fi avut să-i facă cel mai mic reproş, sigur că n-ar fi păstrat tăcerea, în sfîrşit, oamenii care au fost capabili să arunce cu pietre în el, atunci cînd a zis că era mai înainte de Avraam în lume (Ibid. 58), care negau că El este Fiul lui Dumnezeu, atunci cînd se mîndreau că sînt fii ai lui Dumnezeu, cu toate că erau ucigaşi de oameni, şi care ziceau că cel care făcea atît de mari minuni, nu era trimis de Dumnezeu, fiindcă el nu păzea sîmbăta şi aceia în urma unei vindecări: aceşti oameni dacă aveau să-i facă cea mai mică mustrare, sigur că n-ar fi oprit să i-o facă.
Apoi, dacă ei îl numesc păcătos, fiindcă se părea că nu păzeşte sîmbăta, învinuirea lor era ridicolă şi nepotrivită cu judecata însoţitorilor lor care-i învinuiau pe ei înşişi de răutate.
Evreii, văzîndu-se presaţi din toate părţile, încearcă un lucru şi mai ruşinos decît tot ceea ce au făcut pînă atunci. Åži ce? „Dar Iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut” zice evanghelistul.
Dacă ei nu l-au crezut, pentru ce dar îl învinuiesc ei pe Iisus Hristos că nu păzeşte sîmbăta?
Pentru ce nu credeţi voi în ceea ce zice aşa de mult popor, în ceea ce zic vecinii despre acest om, care-l cunoşteau?
Dar, cum am spus-o, minciuna se contrazice în toate, şi prin aceleaşi arme cu care combate adevărul, ea piere şi se distruge: şi adevărul nu devine decît mai strălucitor şi mai luminos.
Aceia s-a întîmplat atunci. Trebuia ca să nu se poată spune că vecinii şi martorii n-au spus nimic exact, şi că ei au vorbit numai despre un om care semăna cu acest orb: evreii fac să vină tatăl lui şi mama sa, şi prin aceia fac să strălucească adevărul în ciuda lor: căci tatăl şi mama îşi cunoşteau bine felul lor mai bine decît toţi ceilalţi. Cum ei n-au putut să-l , intimideze pe fiu, care vestea cu glas înalt slava binefăcătorului său, ei se linguşesc ca să slăbească minunea prin răspunsul pe care-l vor scoate de la părinţii lui
Remarcaţi răutatea cu care îi întreabă ei, căci ce fac ei? Făcîndu-i să intre în mijlocul adunării pentru a-i înfricoşa, ei îi întreabă, zicînd cu un ton aspru şi furios şi răpitor: „Acesta este fiul vostru despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?” (19). Åži ei n-adaugă: care era mai înainte orb; dar ce zic ei? „Care ziceţi că s-a născut orb?” Ca şi cum ei s-ar fi făţărnicit pentru a întări lucru lui Iisus Hristos.
O oameni netrebnici, şi mai mult decît netrebnici! Care este tatăl care s-ar făţarnici să spună că fiul lui s-a născut orb? Este ca şi cum ei ar zice: Tu ai zis că s-a născut orb, ci chiar ai şi răspîndit-o peste tot. „Deci cum vede el acum?”
O nebunie! tu eşti acesta, zic ei, care ai scornit această minciună; tu eşti cel ce ai inventat această stare. Ei îi îndeamnă în două feluri să-i nege faptul şi cuvintele acestea: „Ce spuneţi voi?”, şi prin acestea: „Deci cum vede el acum?”.

2.Evreii pun trei întrebări tatălui şi mamei orbului: dacă acesta era fiul lor, dacă el a fost orb, şi cum şi-a dobîndit vederea?
Tatăl şi mama nu răspund decît la primele două, a treia-o lasă fără răspuns. Åži ceea ce contribuie mai minunat să confirme minunea ca adevărată, este că nimeni altul decît orbul care şi-a primit vederea, şi care era vrednic de credinţă, nu o dovedeşte şi nu vesteşte felul în care l-a vindecat Iisus Hristos.
Cum ar fi vorbit tatăl şi mama lui prin favoare şi linguşire, ei care de teama evreilor, au ascuns chiar cîteva lucruri pe care le ştiau destul de bine? Căci ce răspund ei? „Åžtim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb” (20).
„Dar cum vede el acum, noi nu ştim: sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Intrebaţi-l pe el; este în vîrstă să vorbească singur despre sine” (21). Ei îl dau pe fiul lor drept vrednic de credinţă, şi prin aceia ei se scuză să răspundă la a treia întrebare. „El nu este nici tînăr, nici copil, zic ei, el poate să mărturisească despre sine însuşi.”
„Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de Iudei. Căci Iudeii se sfătuiseră că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă” (22).
Vedeţi, dragii mei fraţi cu cîtă exactitate şi grijă descoperă evanghelistul sentimentul şi intenţia lor.
Eu vă fac această remarcă pentru ceia ce v-am spus puţin mai sus, în una din vorbirile mele, prin acest cuvînt: „El se face egal cu Dumnezeu”. Eu susţin că dacă aceia n-ar fi fost decît o simplă părere a evreilor, şi nu simţirea şi învăţătura lui Iisus Hristos, evanghelistul ar fi adăugat ceva corectură, şi nu s-ar fi oprit să spună că era părerea evreilor.
Tatăl şi mama trimiţîndu-i pe evrei la mărturia fiului lor care era orb înainte şi şi-a cîştigat vederea, evreii îl cheamă pe acest om şi a doua oară. Ei nu-i spun deschis şi cu îndrăzneală: neagă că Iisus te-a vindecat; ci sub haină de evlavie ei vor să-l înşele prin adresarea dacă ar putea.
„Da slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta este păcătos” (24). Dacă ei ar fi zis tatălui şi mamei lui: Negaţi că acesta este fiul vostru şi că el s-ar fi născut orb, ei ar fi făcut o propunere cu totul de rîs; şi pe de altă parte să i-o spună fiului, aceia ar fi fost o neruşinare vădită: iată de ce păzesc ei să vorbească aşa; dar ei i-au altă cale, şi-i întind cursă în alt fel.
„Dă slavă lui Dumnezeu”, adică, mărturiseşte că nu Iisus Hristos te-a vindecat. „Noi ştim că Omul Acesta este un păcătos”. Pentru ce dar nu i-aţi reproşat voi lui, atunci cînd vă zicea: „Cine dintre voi mă vădeşte de păcat?” (Ioan 8,46).
De unde o ştiţi voi că el este un păcătos? Evreii îi zic deci acestui om: „Dă slavă lui Dumnezeu” şi el nu le răspunde nimic. Iisus neîntîlnindu-l, l-a lăudat, şi nu l-a mustrat pentru că n-a dat slavă lui Dumnezeu: dar ce-i zice lui? „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu”. Prin care ne învaţă că aceia înseamnă a da slavă lui Dumnezeu. Dar precum cel ce cinsteşte pe Fiul cinsteşte şi pe Tatăl, deci cu dreptate nu-l mustră Iisus Hristos pe orb.

Atît cît se aşteptau evreii ca tatăl şi mama să se supună voinţei lor, şi că ei vor nega ceea ce doreau ei nu-i zic nimic fiului lor. Dar cînd văd că n-au înaintat nimic din partea aceia, ei se întorc în cealaltă, şi-i zic orbului: Acest om este un păcătos.
„A răspuns deci acela: dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd” (25).
Oare orbul se temea? Nu. Åži pentru ce cel ce a zis: Este un prooroc, zice acum „Dacă este păcătos, nu ştiu”. El nici nu se gândea la aşa ceva, nici n-o credea; dar răspunde aşa fiindcă voia să-l apere de orice păcat chiar prin mărturia faptei însăşi pe care a fâcut-o Iisus, şi nu prin cuvintele sale; şi să le arate o apărare vrednică de crezut în binefacerea vindecării sale, care-i condamna şi tot felul lor de a proceda.
Căci, dacă după vorbiri frumoase, pentru că s-a zis: dacă acest om n-ar cinsti pe Dumnezeu, el n-ar putea să facă aşa de mari minuni; el a trezit aşa de tare mînia lor, că ei i-au răspuns: „Tu care te-ai născut în păcate din pîntecele maicii tale, tu vrei să ne înveţi pe noi?” ce n-ar fi făcut ei, ce n-ar fi zis ei dacă el ar fi vorbit de la început cu aceste cuvinte?
„Dacă este un păcătos, eu nu ştiu” adică, acum eu nu răspund la acelea, şi nu explic sentimentul meu; ceea ce ştiu eu foarte bine, ceea ce aş putea eu afirma acum, este că dacă acesta ar fi fost un păcătos, el n-ar fi făcut asemenea semne.
Prin aceste cuvinte el înlătură orice bănuială şi despre persoana sa şi despre mărturia sa, făcînd să se vadă în mod clar că a povestit în mod simplu faptul aşa cum s-a petrecut, fără stricăciune, fără a adăuga nimic prin linguşire sau din complacere.
Cum ei nu puteau deci să întunece nici să împiedice un lucru împlinit, ei revin să cerceteze materia cu care s-a făcut această vindecare: şi fac ca şi un jucător care, căutînd pierdută de pe postă se întorc pe atîta într-o parte pe atîtea în alta.
Ei reiau primele răspunsuri şi încearcă să le strice prin întrebări dese, ei îi zic orbului: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” (26).
Ce răspunde el? Fiindcă i-a învins şi i-a încurcat, el nu le mai vorbeşte cu blîndeţe. Căci atîta cît a avut nevoie această faptă de cercetare şi de informare, el a povestit fapta cu multă reţinere şi cu modestie: dar după ce s-a făcut stăpîn, şi după ce a dobîndit asupra lor o victorie strălucită, el îi atacă din partea sa cu curaj şi cu îndrăzneală, şi le răspunde: „V-am spus cum şi n-aţi auzit? Ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?” (27).
Aţi văzut-o, această îndrăzneală cu care un sărac cerşetor le vorbeşte cărturarilor şi fariseilor? atît este de puternic adevărul, minciuna este slabă şi neputincioasă. Adevărul dintr-un om din rîndul poporului, face un personaj strălucit şi mare; minciuna dimpotrivă, coboară şi din om mare îl face de nimic.
Apoi, iată ceea ce vrea să spună orbul: Voi n-aţi fost atenţi de loc la ceea ce v-am vorbit eu, pentru aceasta nu voi vorbi mai mult, şi nu voi răspunde la întrebările voastre mincinoase şi zadarnice, pentru că nu mă ascultaţi pentru a învăţa adevărul, ci pentru a mă surprinde din cuvintele mele. „Nu cumva şi voi voiţi să vă faceţi ucenici ai Lui?”
Deja orbul se uneşte cu ucenicii; căci acest cuvînt „şi voi” arată că el este ucenic al lui Iisus Hristos. El îi atacă apoi, şi-i ocărăşte destul de tare.

3.In sfîrşit, ştiind că nimic nu era mai capabil să-i înţepe în viu ca această întrebare „Nu cumva voiţi şi voi”, el le-o adresează în mod expres pentru a-i învinge: în care acest orb arată un suflet ridicat, tare şi curajos, care dispreţuieşte urîta lor ameninţare; el face să strălucească prin încrederea sa slava lui Iisus Hristos; el face să se vadă că cel pe care-l acoperă ei cu o mulţime de batjocuri este un om minunat, căci injuriile lor nu pot să-I dărîme faima Lui; şi că aceste batjocuri nu slujesc decît să-i arate slava Lui.
„Åži l-au ocărit şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi sîntem ucenici ai lui Moise” (28).
Dar în ce? Voi vorbiţi fără temei.
Voi nu mai sînteţi ucenici ai lui Moise pe cît ucenici ai lui Iisus Hristos: dacă voi aţi fi ucenici ai lui Moise, aţi fi la fel ucenici ai lui Iisus Hristos. Iată pentru ce le-a zis Mîntuitorul mai înainte: „Dacă aţi crede lui Moise, aţi crede şi în Mine, fiindcă despre Mine a vorbit acela” (Ioan 5,46); ei aveau aceste cuvinte mereu pe buze: „Noi ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise” (29).
Dar cine v-a spus-o? Cine v-a învăţat? Părinţii noştri, răspund ei, ne-au învăţat. Dar cel care a zis că el era trimis de Dumnezeu, şi vorbeşte lucruri din cer, dovedind-o prin minuni, nu este mai vrednic de credinţă decît părinţii voştri? Åži ei nu ziceau: Noi l-am auzit pe Dumnezeu vorbindu-i lui Moise, ci „noi ştim”.
Ceea ce, ştiţi voi fiindcă aţi auzit spunîndu-se, o evreilor, voi o credeţi, voi o asiguraţi şi ceea ce vedeţi cu ochii voştri, voi n-o credeţi atîta de considerabil nici aşa de vrednic de credinţă!
Ceea ce vă spune Moise, n-aţi văzut-o, voi numai aţi auzit spunîndu-se: dar „lucrurile lui Iisus Hristos” voi nu le cunoaşteţi pentru că aţi auzit vorbindu-se despre ele, ci fiindcă le-aţi văzut cu proprii voştri ochi.
Ce răspunde orbul? „Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii!” (30), cel care face asemenea semne: este de mirare că un om care nu se bucură de nici o demnitate printre voi, care nu este nici strălucit, nici celebru, poate să facă aşa de mari lucruri: în aşa fel că este vizibil că acesta este un Dumnezeu care n-are nevoie de nici un ajutor omenesc.
„Åži nou ştim că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoşi” (31). Evreii spunînd mai înainte: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?” (16).. orbul se întăreşte pe judecata pe care au făcut-o ei înşişi, şi le reaminteşte lor cuvintele.
Această credinţă zice el, nu este comună şi mie şi vouă: ea este dreaptă, rămîneţi în ea. Remarcaţi bine prudenţa lui; el are mereu minunea în gura sa, fiindcă n-o putea nega; şi pe aceasta îşi întăreşte judecata sa. Observaţi, dragii mei ascultători, că la început, cînd zice el: „Dacă este un păcătos eu nu ştiu”, el n-a spus-o pentru a arăta o îndoială reală? Departe de noi acest gînd; căci ştia bine că Iisus nu era . un păcătos.
Acum cînd timpul este potrivit şi cînd poate să vorbească în mod liber, vedeţi în ce fel răspunde el: „Åži noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă” (31).
Prin aceste cuvinte, nu numai el Il apără pe Iisus, şi-L arată lipsit de orice păcat, ci el dovedeşte că el este plăcut lui Dumnezeu, şi că el face lucrurile lui Dumnezeu.
Cum evreii spuneau că ei Il cinstesc pe Dumnezeu, chiar pentru aceia adaugă el: „Åži face voia Lui”.
Nu este destul, zice el, să cunoşti pe Dumnezeu, ci trebuie să faci şi ceea ce porunceşte El. Apoi înalţă zicînd: „Niciodată nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere” (32). Dacă recunoaşteţi că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, Iisus făcînd o minune şi o aşa minune, că nimeni niciodată n-a făcut una asemănătoare din propria voastră dovadă se vede că este evident şi arătat că Iisus i-a întrecut pe toţi în virtute, şi că puterea sa este mai mult decît omenească.
Ce-i răspund ei lui? „In păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Åži l-au dat afară” (34). Atît cît se puteau ei linguşi că orbul va nega, ei l-au privit ca pe un om vrednic de credinţă, ca să-l poată face să vină înaintea lor de două ori. Căci dacă voi nu-l credeţi vrednic de crezut, pentru ce-l întrebaţi de două ori?  Dar acest om spunînd adevărul cu îndrăzneală şi fără teamă, în loc să-i admire mai mult, el chiar atunci îl condamnă.
Dar ce înseamnă aceste cuvinte: „în păcate te-ai născut tot”? Că ei îi reproşează boala lui dinainte, ca şi cum ei i-ar zice: „Tu te-ai născut în păcate din primii tăi ani”: şi ei îi fac această mustrare ca şi cum pentru aceia s-ar fi născut el orb: judecată cu totul contrară adevărului şi totodată nedreaptă.
Pentru care voind Iisus Hristos să-l mîngîie, zice: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cel care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (39).
„In păcate te-ai născut tot”. Åži ce a răspuns el? A spus el o părere care-i era proprie şi particulară? Sau mai scurt nu este acesta sentimentul comun pe care l-a arătat el, zicînd: „Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi”. N-a spus el simplu ceea ce aţi spus voi înşivă? „Åži l-au dat afară”.
L-aţi auzit voi bine pe acest predicator al adevărului, şi n-aţi recunoscut că sărăcia lui n-a ars filozofia lui?
Remarcaţi cum a suferit el de la început batjocurile şi injuriile?
Remarcaţi voi în ce fel şi cu cîtă putere a dat el mărturie pentru adevăr prin cuvintele sale şi prin faptele sale?
Dacă acest orb care nu l-a văzut pe Iisus Hristos a arătat atîta curaj şi noi să arătăm tăria noastră şi curajul.